Confederațiile sindicale vor protesta în ziua moțiunii de cenzură
Confederațiile sindicale vor organiza un miting de amploare, pe 27 ocrombrie, în ziua votării Potrivit unei comunicări interne a CNSLR Frăţia data protestului comun a celor cinci confederaţii sindicale, a fost stabilită chiar în ziua în care moţiunea va fi votată în Parlament. Astfel membrii din teritoriu vor ajunge dimineaţă cu autocarele la punctul de întâlnire din Piaţa Victoriei. Acolo se vor întâlni la ora 10.00, iar la ora 11.00 vor pleca într-un marş de protest din Piaţa Victoriei, spre Piaţa Romană, Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii şi apoi vor ajunge în cele din urmă în Piaţa Constituţiei la ora 14.00. Ei vor protesta în faţa Parlamentului.
Membrii CNSLR Frăţia au făcut un apel în teritoriu ca şi angajaţii din administraţiile bugetare să protesteze prin oprirea lucrului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News