Competiţia "Leii BVB", lansată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), împreună cu Paravion, va avea loc în perioada februarie-decembrie 2017, timp în care vor avea loc extrageri lunare în urma cărora vor fi premiaţi cei mai activi investitori individuali de la Bursa de Valori Bucureşti. Proiectul "Leii BVB" marchează aniversarea a 150 de ani de existenţă a monedei naţionale, leul.
"Vă invităm să faceţi parte din fascinanta lume a investiţiilor şi tranzacţiilor la bursă. Când vorbim de burse de valori, vorbim de bani şi suntem mândri că putem asocia brandul BVB cu impresionanta istorie a monedei naţionale a României. Suntem încântaţi că firmele de brokeraj vor avea, prin acest proiect, oportunităţi suplimentare ca să construiască relaţii productive cu tot mai mulţi clienţi", a spus Ludwik Sobolewski.
Atragerea românilor către piața de capital
La rândul său, preşedintele BVB, Lucian Anghel, a precizat că acest proiect al BVB vrea să transforme românii din străini faţă de piaţa de capital în oameni care regăsesc aici dorinţa de a investi şi beneficiază, în timp, fie de creşterea generală a preţului acţiunilor, fie de obţinerea de dividende consistente.
"Toate acestea, sperăm să se întâmple gradual, odată cu îmbunătăţirea educaţiei financiare a cât mai multor români, motiv pentru care Grupul BVB investeşte în numeroase proiecte educaţionale, alături de partenerii săi din ce în ce mai numeroşi", a declarat Lucian Anghel.
Principalele reguli ale competiţiei sunt următoarele: participarea este gratuită şi se adresează investitorilor individuali care au minimum 18 ani; competiţia este deschisă tuturor investitorilor individuali care tranzacţionează pe una din pieţele Bursei de Valori Bucureşti; toate tranzacţiile sunt eligibile pentru extragere şi nu există nicio valoare minimă a investiţiei; un investitor individual poate să înregistreze maximum 100 de tranzacţii în fiecare lună; extragerea este aleatorie; 150 de tranzacţii vor fi extrase aleatoriu, iar tranzacţia cu cea mai mare valoare va fi declarată câştigătoare; toţi investitorii trebuie să îşi înregistreze tranzacţia completând formularul de pe site-ul www.leii-bvb.ro.
Potrivit directorului Departamentului Clienţi companii din cadrul Paravion, Loredana Stanciu, valoarea unui premiu pleacă de la 300 de euro de persoană, respectiv 600 de euro, premiul fiind pentru două persoane, şi poate ajunge la 1.500 de euro de persoană, în cazul vacanţei în Kenya, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024