Data publicării:
Concert cu 50 de mii de oameni în Noua Zeelandă. Scenariu posibil și pentru România? Dr. Emilian Imbri: Mă aștept. Imediat după Paște
Noua Zeelanda a organizat un concert cu peste 50 de mii de oameni. În același weekend, peste 80 de mii de oameni au fost prezenți pe un stadion. Emilian Imbri, fost manager al Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, a spus dacă și în România va fi posibil așa ceva.
"Să știți că mă aștept să existe imitații sau presiuni pentru a putea exista și la noi imediat după Paște astfel de spectacole, din partea grupurilor care nu mai rezistă în România dacă nu fac și ei la fel ca ceilalți din alte țări. Vreau să mă întorc totuși la altceva. Noua Zeelandă s-a reîntors la o activitate aproape normală, aproape de normalitate, pentru că ați văzut că mai sunt pe acolo niște bezmetici care mai poartă măști, poate că le este teamă să nu se întoarcă ceva și pe acolo, după o serie de precauții și respectarea unor condiții destul de severe.
Așa a fost, și nu doar în Noua Zeelandă. Au fost necesare câteva luni de zile în care oamenii chiar au respectat aceste măsuri. Cred că 85% din populația de pe acolo a cam respectat ceea ce trebuia respectat. La noi nu au fost respectate aceste reguli, deși au fost pe hârtie. Nu am avut aceste 2-3 luni de respectare cu strictețe. Sigur că și noi vom putea organiza cu condiția să vaccinăm.", a declarat Emilian Imbri la RealitateaPlus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News