Concediu și indemnizație pentru românii care îngrijesc bolnavi de CANCER
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Concediu și indemnizație pentru românii care îngrijesc bolnavi de CANCER / Foto: Pixabay, de PDPics
Concediu și indemnizație pentru românii care îngrijesc bolnavi de CANCER / Foto: Pixabay, de PDPics
Românii care îngrijesc bolnavi de cancer vor beneficia de concediu și indemnizație.

Românii care îngrijesc bolnavi de cancer vor putea beneficia de concediu medical. Deputații au adoptat un proiect de lege care prevede 45 de zile de concediu medical pe an pentru salariații care au în îngrijire pacienți oncologici, transmite Realitatea Plus. Concediul va fi acordat doar dacă angajații au lucrat cel puțin 6 luni în ultimul an. Aceștia vor primi indemnizații de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele 6 luni de muncă, bani care vor fi suportați de stat.

În plus, atât salariatul, cât și pacientul pe care îl îngrijește vor avea avea dreptul anual la cel puțin o ședință de evaluare psihologică și la cel puțin 5 ședințe de consiliere psihologică, tot pe banii statului.

Cancerul, tratat cu celule din propriul corp. Prof.dr. Alina Tănase: Strict personalizat, nu poate fi dat altcuiva

Prof.dr. Alina Tănase, medic primar hematolog specializat în transplant medular, a vorbit la Academia de Sănătate despre o nouă metodă de tratament în cazul cancerului. Tratamentul este personalizat pe fiecare pacient. Este vorba despre tratamentul cu celule CAR-T Cells - Chimeric antigen receptor T cells (Receptor de antigen chimeric, n.r.). 

"Tratamentul în cancer s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Imunoterapia a câştigat mult teren. Generic vorbind, înseamnă că folosim celulele imune ale organismului să intervină în procesul anti-cancer. Limfocitele, până acum, erau activate prin diferite medicamente, care făceau ca limfocitul T al organismului să devină activ şi să distrugă celula canceroasă. Ce e diferit cu aceste celule CAR-T este că limfocitele sunt extrase din organism, modificate genetic şi apoi reintroduse. Nu mai vorbim de medicamente care activează aceste limfocite, ci de ale noastre, recoltate, modificate şi reintroduse pe post de medicament în organism. Asta schimbă cu totul tipul de tratament şi principiul terapeutic în bolile hematologice maligne. Este un prototip de terapie personalizată, în condiţiile în care limfocitele noastre proprii sunt modificate, sunt învăţate să recunoască doar celula tumorală, şi după ce sunt învăţate şi apoi repurificate, sunt administrate pacientului de la care au plecat. Chiar dacă este un medicament, este strict personalizat, nu poate fi administrat altcuiva. Este un vis pentru tratamentul oricărei boli maligne", a declarat prof. dr. Alina Tănase la Academia de Sănătate. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel