Guvernul Marii Britanii, una dintre ţările în care carantina de 14 zile este obligatorie pentru toţi cei care intră pe teritoriul ei, a primit o listă cu 45 de ţări din partea companiilor aeriene, cu solicitarea ca cetăţenii acelor ţări să fie exceptaţi de la carantină.
Lista a fost trimisă cu acordul British Airways, Easyjet şi Virgin Atlantic. Pe lista celor 45 de ţări se află şi România, iar dacă Guvernul de la Londra va fi de acord, românii care merg în Marea Britanie nu vor mai fi nevoiţi să stea în carantină, conform dailymail.com.
Guvernele, oamenii şi sindicatele trebuie să salveze aviaţia
"În mijlocul pandemiei, sectorul aviatic se luptă pentru supravieţuire. Capacitatea de zbor a scăzut deja cu 40 la sută, iar cele trei luni de restricţii ar putea să impacteze companiile aeriene cu pierderi de 252 miliarde de dolari. Şi dacă măsurile de interdicţii vor rămâne în vigoare până la finalul anului, riscăm o prăbuşire completă a sectorului, care ne-ar aduce înapoi la ce era în anii 60", a explicat Gabriel Mocho Rodriguez, secretarul aviaţiei civile din Federaţia Lucrătorilor din Transportul Internaţional, conform internationalairportreview.
"Când lumea va ieşi din izolare, companiile aeriene şi lucrătorii din transportul aerian vor fi jucători cruciali în repornirea economiei globale. Reluarea conexiunilor aeriene va cere, însă, compromisuri pentru licenţele şi certificatele care au expirat şi care nu au putut fi înnoite. Pentru a avea succes şi pentru a trece peste aceste provocări, sindicatele, angajaţii, dar şi guvernele trebuie să colaboreze", a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol