Expoziția va fi deschisă în perioada 30 aprilie – 1 august 2013. Luni, 29 aprilie, se va desfășura Vernisajul oficial al expoziției, în prezența Excelenței Sale Doamna Huo Yuzhen, Ambasador al Culturii.
Proiectul ,,Comorile Chinei” reprezintă cel mai amplu demers desfășurat de China într-un muzeu din România și reunește artefacte inestimabile provenind din 11 muzee și instituții culturale din Republica Populară Chineză. Celebra Armată de teracotă a Împăratului va putea fi admirată de vizitatori.
Expoziția va fi deschisă pentru public de marţi, 30 aprilie, începând cu ora 10.00 până la orele 18.00 și va putea fi vizitată până în data de 1 august 2013. În ultima sâmbătă a fiecărei luni, programul se va prelungi până la orele 22.00.
Tarifele pentru această expoziție vor fi diferite față de cele aplicate până acum. Astfel, costul unui bilet de acces în muzeu care include vizitarea expoziţiilor “Comorile Chinei”, “Tezaur Istoric” , “Lapidarium-Copia Columnei lui Traian” și a expozițiilor temporare va fi de 25 lei pentru adulţi, 15 lei pentru elevi, studenţi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi, 50 lei pentru pachet familial care include 2 adulţi şi maxim 3 copii cu vârsta până în 18 ani. Va exista de asemenea, în această perioadă, opţiunea “acces rapid” în muzeu - 50 lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol