Comoară descoperită într-un loc sacru pentru cele 3 religiii abrahamice
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
medalion
medalion

Arheologii israelieni au făcut  "o descoperire care îţi taie răsuflarea, care apare o singură dată în viaţă", după cum declara Eilat Mazar, coordonatoarea săpăturilor arheologice. Este vorba despre 36 de monede din aur, un medalion şi mai multe bijuterii datând din epoca bizantină în centrul vechi al Ierusalimului, a anunţat Universitatea ebraică din Ierusalim.

Muntele Templului este unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraş al Ierusalimului. Cel puţin patru religii au folosit Muntele Templului: iudaism, islam, creştinism şi păgânismul roman.

Comoara descoperită include 36 monede din aur, un medalion din aur gravat cu un candelabru evreiesc şi mai multe bijuterii din aur şi argint.

Tezaurul a fost descoperit la o distanţă de aproximativ 50 de metri de Esplanada moscheilor, pe care evreii o denumesc "Muntele Templului", unde s-au aflat templele evreieşti ale regilor Solomon şi Herod.

Potrivit lui Eilat Mazar, săpăturile efectuate în acest perimetru au condus la descoperirea mai multor obiecte datând din epoca templului lui Solomon, distrus de babilonieni în anul 586 î.e.n., potrivit credinţelor evreieşti. Însă, potrivit oamenilor de ştiinţă, aceste descoperiri datând din secolul al VII-lea e.n. sunt complet neaşteptate, relatează descoperă.ro.

"Cea mai probabilă explicaţie este aceea că ascunzătoarea desemna locul în care trebuia să fie construită o nouă sinagogă, într-un loc apropiat de Muntele Templului", a spus Eilat Mazar.

"Ceea ce este sigur este faptul că acea misiune, indiferent de cum trebuia ea să fie, a fost un eşec. Comoara a fost abandonată şi proprietarul ei nu a mai putut niciodată să o recupereze", a mai spus Mazar.

Ţinând cont de epoca şi de felul în care acele obiecte au fost descoperite, Eilat Mazar crede că acestea au fost "abandonate în contextul cuceririi persane a Ierusalimului în anul 614 e.n.", se afirmă în acelaşi comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel