Data publicării:

Comitetul olimpic american a suspendat Federaţia americană de badminton

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Comitetul olimpic şi paralimpic american (USOPC) a decis, marţi, să suspende Federaţia americană de badminton (USAB) pentru că nu a pus în practică o serie de reforme recomandate în cadrul unui audit efectuat în 2018, informează AFP.

"Noi am stabilit norme înalte pentru a ne asocia cu mişcările olimpice şi paralimpice şi vom cere socoteală oricărei federaţii care nu respectă aceste norme", a declarat Sarah Hirshland, directoarea generală a USOPC.

"Revocarea recunoaşterii unei instanţe nu este o decizie facilă, dar noi considerăm că este lucrul corect şi necesar în interesul sportivilor pe care noi toţi trebuie să-i servim", a adăugat responsabila Comitetului olimpic american.

USOPC a cerut Federaţiei americane de badminton să ia măsuri după ce un audit a scos la lumină mai multe probleme în domeniul securităţii sportivilor, practicilor financiare şi contabile, precum şi a guvernanţei generale.

Sarah Hirshland s-a adresat membrilor comunităţii americane de badminton, pentru a-şi justifica poziţia, într-o scrisoare deschisă publicată marţi.

"Am încercat să lucrăm cu responsabilii USAB în cursul anului trecut pentru a-i sensibiliza faţă de preocupările noastre. Dar eforturile noastre nu au dat rezultatele necesare pentru a le acorda în continuare încredere ca federaţie naţională", se arată în scrisoare.

În cadrul procesului de revocare, USOPC va alege un grup independent compus din trei persoane, care va examina cazul şi va lua o decizie în continuare. Procedura ar putea dura mai multe săptămâni sau chiar luni.

În ultimele luni, USOPC a adoptat măsuri pentru îmbunătăţirea guvernanţei în mai multe sporturi, ca urmare a scandalului care a implicat Federaţia americană de gimnastică după abuzurile sexuale repetate de fostul medic al echipei Larry Nassar.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel