Data publicării:

Comisia pentru Dezvoltare Regională din PE a aprobat opinia privind normele financiare aplicabile bugetului general al UE

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursa foto: Facebook pnl.ro
Sursa foto: Facebook pnl.ro

Comisia de Dezvoltare Regională a aprobat în unanimitate opinia privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (reformare).

"În calitate de raportor, acest vot covârșitor reprezintă un adevărat succes! Deși a fost un raport eminamente tehnic am încercat prin amendamentele depuse și prin compromisurile care au fost propuse să venim cu sublinierea necesității unei simplificări a procedurilor.

Prin această opinie am cerut o protecție mai mare bugetului Uniunii împotriva fraudei, corupției, conflictelor de interese, dublei finanțări și a altor nereguli. De asemenea am surprins importanța stocării electronice a datelor și accesul la un sistem informatic integrat, care ar crește gradul de transparență la nivelul Uniunii Europene, dar și gradul de încredere a cetățenilor în cheltuielile publice realizate din bani europeni. Le mulțumesc colegilor pentru colaborare și votul pozitiv,  a declarat liberalul Daniel Buda, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel