Comisia multidisciplinară de Oncologie a finalizat noua variantă a Planului Național de Combatere și Control al Cancerului (PNCC). Rafila, declarații
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Ministerul Sănătății a lansat pentru consultare publică noua variantă a PNCC, rezultat al activității de 4 luni a comisiei multidisciplinare de Oncologie, formată din 20 de specialiști din toate domeniile medicale cu responsabilități în domeniul oncologiei (oncologie medicală, chirurgie oncologică, radioterapie, onco-hematologie, hematologie pediatrică, anatomie patologică, radiologie, genetică medicală, medicină de familie, sănătate publică, farmacie). Au contribuit și alți specialiști din comisia de radioterapie și subcomisiile de oncologie medicală și chirurgie oncologică.

Necesitatea elaborării unui astfel de document a rezultat din ianuarie 2023, când grupul tehnic de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, CNAS, INSP și specialiști din comisia de Oncologie au constatat că multe dintre normele care trebuiau realizate nu au legătură cu prevenirea și combaterea cancerului, sunt discriminatorii pentru unele categorii de pacienți oncologici și nu sunt identificate sursele de finanțare pentru implementarea acestora. 

Specialiștii din comisia multidisciplinară de Oncologie au lucrat în paralel, împreună cu funcționari din cadrul MS și CNAS, la elaborarea normelor pentru a îmbunătăți accesul pacienților la servicii medicale preventive, de diagnostic și tratament. 

Comisia a stabilit obiectivele generale ale noului Plan Național de Control al Cancerului și măsurile care trebuie luate pentru atingerea acestora:


1. Dezvoltarea unui sistem integrat de informații de sănătate în oncologie pentru prevenirea și îngrijirea cancerului bazate pe evidenţe și creșterea capacității de cercetare


2. Asigurarea cadrului consolidat pentru un sistem de prevenţie primară consecvent şi durabil


3. Dezvoltarea cadrului de depistare precoce a cancerului


4. Asigurarea accesului egal și echitabil la diagnostic si îngrijire de calitate înaltă


5. Îmbunătățirea calităţii vieţii pentru pacienții diagnosticaţi cu cancer, a supravieţuitorilor de cancer și a familiilor și persoanelor care îngrijesc bolnavi de cancer


6. Dezvoltarea cercetării în oncologie


7. Asigurarea și dezvoltarea resurselor umane în oncologie


Începând cu anul 2022, au fost implementate mai multe măsuri în sprijinul pacienților:


Programele MONITOR1 și 2 pentru accesul rapid și gratuit la evaluări imagistice de înaltă performanță. Au fost eliminate și barierele birocratice pentru accesul la investigații PET-CT 


Decontarea integrală a serviciilor medicale efectuate prin internare de zi în centrele oncologice publice și private


Deblocarea programului de vaccinare anti-HPV, care previne cancerul de col uterin


Introducerea în lista de medicamente compensate și gratuite a unui număr semnificativ de molecule, destinate tratamentului specific al unor forme de cancer


Deblocarea și finalizarea proiectelor pentru construirea și dotarea a 7 noi Centre de radioterapie: Craiova, București, Galați, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași. 


Ministerul Sănătății le mulțumește tuturor specialiștilor care au lucrat la varianta îmbunătățită a Planului Național de Combatere și Control al Cancerului:


Comisiei de oncologie a Ministerului Sănătății:


Conf. Univ. Dr. Michael Schenker, Oncologie Medicală - Președinte
Conf. Univ. Dr. Dana Stănculeanu, Oncologie Medicală – Vicepreședinte, Președintele Societății Naționale de Oncologie Medicală


Dr. Daniela Zob, Oncologie Medicală 


Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, Chirurgie Oncologică 


Prof. Univ. Dr. Cecil Mirea, Chirurgie Oncologică 


Prof. Univ. Dr. Laura Mazilu, Oncologie Medicală 


Prof. Univ. Dr. Șerban Negru, Oncologie Medicală 


Prof. Univ. Dr. Gabriel Kacso, Radioterapie 


Dr. Radu Valeriu Toma, Radioterapie 


Dr. Lucian Bratu, Radioterapie 


Prof. Univ. Dr. Alina Daniela Tănase, Hematologie 


Șef Lucrări Dr. Mihaela Andreescu, Hematologie 


Prof. Univ. Dr. Anca Coliță, Oncologie și Hematologie Pediatrică 


Prof. Univ. Dr. Ioana Andreea Gheonea, Imagistică Medicală 


Prof. Univ. Dr. Daniela Viorica Mosoiu, Oncologie Medicală, Îngrijiri Paliative


Conf. Univ. Dr. Ana Maria Alexandra Stănescu, Medicină de Familie 


Dr. Carmen Ungurean, Sănătate Publică și Management 


Șef Lucrări Farm. Răzvan Prisada, Președinte ANMDMR 


Prof. Univ. Dr. Ioana Neagoe, Biologie moleculară și genetică  


Prof. Univ. Dr. Ovidiu Pop, Anatomie patologică


Membrilor Comisiei de radioterapie și subcomisiilor de oncologie medicală și chirurgie oncologică 


Funcționarilor și specialistilor din cadrul MS, CNAS și INSP 


Ministerul Sănătății va întreprinde demersurile necesare pentru adoptarea cât mai rapidă a acestui document tehnic care să permită aprobarea normelor care să îmbunătățească accesul pacienților din România la prevenție, diagnostic și tratament, inclusiv medicină personalizată. 


Planul Național de Combatere și Control al Cancerului poate fi consultat aici: https://media.dcnews.ro/other/202305/planul-national-de-combatere-si-control-al-cancerului-31-05-2023_72641900.pdf

Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului - https://media.dcnews.ro/other/202305/legea-nr-293-2022-pentru-prevenirea-si-combaterea-cancerului-1_68430500.pdf

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, miercuri, finalizarea unei noi forme a Planului Naţional de Combatere a Cancerului


"Am reuşit să finalizăm noua formă a Planului Naţional de Combatere a Cancerului. Astăzi, ea va fi publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Este deschisă sugestiilor. Am lucrat numai cu profesionişti, transparent. Ne dorim să existe o mobilizare şi din partea clasei politice, astfel încât acest plan să devină realitate. În ceea ce priveşte normele, sunt foarte multe lucruri care au fost deja făcute în aceste cinci luni de când a intrat legea în vigoare", a declarat Rafila la Institutul Clinic Fundeni.


El a participat la o conferinţă cu ocazia Săptămânii europene de luptă împotriva cancerului.


Ministrul a spus că în noul contract-cadru sunt prevăzute măsuri privind prevenţia, accesul la diagnostic şi tratament, dar şi "ridicarea barierelor în calea investigaţiilor de tip PET-CT".


"O să vedeţi în contractul-cadru măsuri care ţin începând de la prevenţie desfăşurată de medicul de familie, de consultaţiile preventive, accesul la diagnostic, accesul la tratament. Ridicarea barierelor în calea investigaţiilor de tip PET-CT este esenţială. Am făcut acest lucru. Ne apucăm de Registrul naţional de cancer. (...) Pacienţii din România au o problemă şi trebuie să o recunoaştem. Sunt de multe ori diagnosticaţi prea târziu şi lucrul acesta trebuie să înceteze, pentru că accesul de resursele terapeutice, la medicina personalizată este de cele mai multe ori condiţionat de un diagnostic precoce al bolii. (...) O să constataţi cu toţii că aveţi la dispoziţie un document care este făcut profesionist, este echilibrat, este etic şi făcut în cea mai deplină transparenţă", a afirmat Rafila.


Potrivit acestuia, această nouă formă a Planului Naţional de Combatere a Cancerului a fost complet restructurată.


"Noi am început încă din luna decembrie a anului 2022 să evaluăm forma care a fost publicată în Monitorul Oficial şi aprobată de Parlamentul României. Din păcate, foarte multe dintre lucrurile prevăzute acolo nu sunt aplicabile şi nu au niciun fel de legătură cu prevenirea sau cu diagnosticul sau cu tratamentul cancerului. Atunci, am apelat la cei mai buni specialişti din domeniul oncologiei", a explicat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel