Data publicării:

Comisia Europeană, război cu Apple și Amazon

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Comisia Europeană a cerut miercuri grupului american Amazon să plătească taxe de 250 milioane de euro datorate Luxemburgului, ca urmare a facilităţilor fiscale incorecte de care cel mai mare grup de distribuţie online din lume ar fi beneficiat după 2003.

Separat, UE a trimis în judecată Irlanda la Curtea Europeană de Justiţie pentru că nu a recuperat ajutoarele de stat ilegale în valoare de 13 miliarde de euro acordate producătorului informatic american Apple, informează Reuters şi AFP. 

În urma unei investigaţii aprofundate, care a fost lansată în octombrie 2014, Comisia a ajuns la concluzia că, prin soluţia fiscală anticipată emisă în 2003 şi prelungită în 2011, Luxemburgul a micşorat impozitul plătit de Amazon în Luxemburg fără nicio justificare valabilă. Folosindu-se de o soluţie fiscală anticipată, Amazon şi-a mutat marea majoritate a profiturilor de la o societate din cadrul grupului plătitoare de impozite în Luxemburg (Amazon EU) la o societate neplătitoare de impozite în Luxemburg (Amazon Europe Holding Technologies). Mai precis, prin soluţia fiscală anticipată s-a aprobat ca Amazon EU să plătească o redevenţă către Amazon Europe Holding Technologies, ceea ce a redus semnificativ profiturile impozitabile ale Amazon EU. Conform metodei aprobate în soluţia fiscală anticipată, profiturile impozabile ale societăţii de exploatare au fost reduse la un sfert din valoarea lor reală. Aproape trei sferturi din profiturile obţinute de Amazon au fost trecute în mod necuvenit în conturile societăţii holding şi au rămas astfel neimpozitate. De fapt, soluţia a permis companiei Amazon să evite impozitarea a trei sferturi din profiturile obţinute din totalitatea vânzărilor efectuate în UE. 

Beneficii ilegale

"Luxemburgul a acordat beneficii fiscale ilegale companiei Amazon. Drept urmare, aproape trei sferturi din profiturile înregistrate de Amazon nu au fost impozitate. Cu alte cuvinte, companiei Amazon i s-a permis să plătească de patru ori mai puţine impozite decât alte întreprinderi locale supuse aceloraşi norme fiscale naţionale. Acest lucru este ilegal din perspectiva normelor UE privind ajutoarele de stat. Statele membre nu pot să acorde grupurilor multinaţionale facilităţi fiscale selective de care nu pot beneficia şi alţii", a declarat comisarul însărcinat cu politica de concurenţă, Margrethe Vestager. 

Luxemburgul trebuie deci să recupereze ajutorul ilegal pe care l-a acordat. Pe baza informaţiilor disponibile, se estimează că este vorba de aproximativ 250 milioane euro, la care se adaugă dobânzi. În continuare, autorităţile fiscale din Luxemburg trebuie să determine suma exactă a impozitelor neplătite în Luxemburg, pe baza metodei stabilite în decizie. 

Replica Amazon

În replică, Amazon a contestat decizia CE. "Credem că Amazon nu a beneficiat de niciun tratament special din partea statului Luxemburg şi că am plătit toate impozitele în conformitate cu regulile fiscale internaţionale şi luxemburgheze", a informat grupul american, adăugând că va studia decizia Comisiei şi va analiza toate opţiunile legale disponibile, inclusiv un recurs. 

În cazul Apple, în luna august 2016 Comisia Europeană a ordonat gigantului american să ramburseze impozitele neplătite în valoare de 13 miliarde de euro de care ar fi beneficiat în Irlanda sub forma unor ajutoare de stat ilegale. "La peste un an de la adoptarea deciziei Comisiei, Irlanda nu a recuperat aceşti bani. De acea am decis astăzi să trimitem Irlanda în faţa Curţii Europene de Justiţie pentru eşecul în implementarea decizie noastre", a declarat comisarul Margrethe Vestager. 

Executivul comunitar precizează că termenul limită până la care Irlanda trebuia să implementeze decizia Comisiei cu privire la tratamentul fiscal preferenţial de care a beneficiat Apple era 3 ianuarie 2017. Potrivit procedurilor standard, până când ajutoarele ilegale nu vor fi recuperate, compania respectivă continuă să beneficieze de avantaje ilegale, de acea recuperarea trebuie să aibă loc cât mai rapid posibil. 

În Irlanda se află sediul Apple din Europa, unde compania americană înregistrează toate profiturile realizate pe vechiul continent, precum şi în Africa, Orientul Mijlociu şi India. 

Autorităţile irlandeze au făcut apel la decizia Comisiei din luna august 2016, însă această acţiune demarată împotriva deciziei Comisiei nu suspendă obligaţia unui stat membru UE de a recupera ajutoarele ilegale, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel