Data publicării:

Ghinea: Comisia Europeană nu vrea să dea bani pentru autostrăzi

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a vorbit despre banii alocați pentru infrastructura de transport.

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a vorbit despre infrastructura de transport:

„Sunt anumite lucruri la care noi, Guvernul României, avem opinii diferite față de Comisie. Vom ține la prioritățile noastre. Aici sunt clare transporturile, cultura și turismul. Sunt chestiuni pentru care Comisia spune că nu pentru ele a fost creat Planul de Reziliență, ci pentru altfel de intervenții. Noi insistăm cu aceste zone. Prioritatea absolută, unde avem o opinie diferită cu Comisia Europeană, sunt transporturile. Altfel, componentele Sănătate, Educație, Renovare sunt foarte bine văzute și sunt închise negocierile“, a precizat ministrul.

Prioritate Națională pentru România

„Din partea de Transporturi, de 9 miliarde, e o problemă cu partea rutieră. Noi le spunem că pentru România e prioritate națională, avem și proiecte și avem nevoie de finanțare pe acest subiect. Autostrada spre Moldova va fi prima din România care va avea perdea forestieră și capăt digital“, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel