Investigaţia vizează plăcile din oţel inoxidabil laminate la cald şi table de oţel în rulouri şi vine ca urmare a plângerii Asociaţiei europene a oţelului, care acuză statele că vând aceste produse sub valoarea lor de piaţă, afectând concurenţii europeni.
Investigaţia face parte din măsurile UE menite să-i apere pe producătorii din blocul comunitar de concurenţa neloială.
În următoarele opt luni, Comisia Europeană va aduna dovezi şi va decide dacă va impune măsuri antidumping producătorilor de oţel din China, Indonezia şi Taiwan.
Luna trecută, China a impus taxe antidumping la unele produse din oţel inoxidabil importate din UE, Japonia, Coreea de Sud şi Indonezia, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale globale.
Taxe antidumping cuprinse între 18,1% şi 103,1% vor fi aplicate la plăci din oţel inoxidabil laminate la cald şi la ţaglele din oţel inoxidabil, se arată într-un comunicat al Ministerului Comerţului de la Beijing. Aceste produse se folosesc în construirea de nave, containere, căi ferate şi în alte industrii.
Decizia vine în urma plângerii depuse de producătorul chinez de oţel Shanxi Taigang Stainless Steel.
"Agenţia de investigaţii a stabilit că produsele menţionate au fost vândute la preţuri exagerat de scăzute, ceea ce a provocat industriei chineze pierderi substanţiale", apreciază Ministerul Comerţului de la Beijing.
China, cel mai mare producător mondial de oţel inoxidabil, a obţinut anul trecut 26,71 milioane de tone de produse din oţel inoxidabil, în creştere cu 2,4% faţă de 2017, arată datele Asociaţiei chineze a oţelului.
În 2018, statul asiatic a importat 1,85 milioane de tone de produse din oţel inoxidabil, un avans de 53,7% comparativ cu 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!