Data actualizării:
Data publicării:

Comisia Europeană, raport devastator pentru România. Pune cruce majorării PENSIILOR: Datoria publică va EXPLODA

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Comisia Europeană anunță la ce nivel va ajunge deficitul bugetar al României în 2020, dar și-n 2021.  

Deficitul bugetar al României se va majora la 4,4% din PIB în 2020 şi 6,1% în 2021 ca urmare a majorării pensiilor, scrie Comisia Europeană în raportul de ţară referitor la România, publicat miercuri, conform Mediafax. 

Ratingul României, la limită

 

Comisia mai notează că ratingurile României, aflate la limita inferioară a categoriei "investment grade" (recomandat pentru investiţii), sunt sensibile la viitoarea direcţie a politicii fiscale. Comisia notează că agenţia de rating Standard & Poor's a revizuit perspectiva de rating a României de la "stabil" la "negativ" din cauza poziţiei bugetare.

"Eşecul aplicării unor măsuri de corecţie în domeniul fiscal, compensând şi/sau modificând programata creştere semnificativă a pensiilor, constituie un risc-cheie negativ pentru rating-urile României", scrie în raportul de ţară.

Pune cruce măririi pensilor? 

Potrivit Comisiei, în lipsa unor modificări la legea pensiilor, datoria publică va exploda, fiind estimată să ajungă la 90% din PIB la finalul deceniului (2030) faţă de 37% în noiembrie 2019. La finalul lui 2021 este estimată o datorie publică de 40,6% în raport cu PIB. Executivul comunitar mai atrage atenţia că costurile de finanţare ale datoriei sunt peste cele din Ungaria, Polonia sau Bulgaria.

Comisia mai avertizează că majorarea datoriei publice într-un ritm alert poate duce România într-o capcană de sustenabilitate a finanţării pe termen mediu.

Comisia Europeană a mai anunţat astăzi că va recomanda săptămâna viitoare lansarea procedurii pentru deficit excesiv împotriva României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel