Data publicării:

Comisia Europeană asigură accesul UE la Remdesivir pentru tratamentul COVID-19

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Comisia Europeană asigură accesul UE la Veklury (denumirea comercială a Remdesivir) pentru tratamentul COVID-19, la mai puțin de o lună de la autorizarea acestuia.

Ieri, 28 iulie, Comisia Europeană a semnat un contract cu compania farmaceutică Gilead pentru a asigura doze de Veklury, denumirea comercială a Remdesivir. Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19.

Când ajung dozele de tratament 

Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei, pentru a răspunde nevoilor imediate, precizează Comisia Europeană pe pagina oficială. 

„În ultimele săptămâni, Comisia a lucrat fără încetare cu compania Gilead pentru a ajunge la un acord prin care să se asigure livrarea în UE de stocuri din primul tratament autorizat pentru COVID-19. Ieri, la mai puțin de o lună de la autorizarea Remdesivir, a fost semnat un contract care va permite livrarea, începând cu prima parte a lunii august, a tratamentelor pentru mii de pacienți. Comisia face tot ce îi stă în putință pentru a asigura accesul la tratamente sigure și eficiente și sprijină dezvoltarea vaccinurilor împotriva noului coronavirus. Acordul de ieri reprezintă încă un pas important în lupta noastră pentru combaterea acestei boli”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară. 

Tratament pntru 30.000 de pacienți 

Instrumentul de sprijin de urgență al Comisiei va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane EUR. Astfel va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30 000 de pacienți care prezintă simptome severe de COVID-19. Vor fi astfel acoperite nevoile curente în cursul următoarelor luni, asigurându-se în același timp o distribuție echitabilă la nivelul UE, pe baza unei chei de repartizare, ținându-se cont de avizul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

În prezent, Comisia pregătește, de asemenea, o achiziție comună care vizează acest medicament; se estimează că aceasta va acoperi nevoile suplimentare începând din luna octombrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel