Data publicării:

Comisar european. Tăriceanu: Nu te poți pune cu Parlamentul European

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, referitor la propunerea lui Dan Nica pentru funcția de comisar european, că Viorica Dăncilă pare că nu înțelege faptul că „nu te poți pune cu Parlamentul European".

„Constat cu mâhnire că se aplică dubla măsură. Adică acel candidat francez, candidatul belgian, pe care îl cunosc personal, dar sigur nu cunosc detaliile lui politice, acum a fost acuzat de afaceri de corupție. Nu suntem Belgia, nici Franța și ca atare trebuie să fii mai atent cu propunerile pe care le faci. Mi-e teamă să nu se întâmple și în cazul lui Dan Nica", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seara, la Digi 24.

„Dăncilă pare că nu înțelege lucrul acesta. Nu te poți pune cu Parlamentul European. Nu trebuie avize, nici de la președinte. Consultări da, poate să se consulte cu președintele. Sigur că nu o împiedică nimeni să spună – vreau să îl numesc pe cutare, poți să îmi oferi un sprijin? Dar nu are o obligație legală. Dar trebuia să consulte Parlamentul. Putea să mă consulte și pe mine când eram în coaliție”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, marți, după ședința Comitetului Executiv, că Dan Nica rămâne propunerea pentru funcția de comisar european, iar dacă se cere, social-democrații au și o propunere de rezervă, o femeie, respectiv pe Gabriela Ciot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel