Data publicării:

Comedie pe întuneric" şi "Marfă vie" la Sala ArCuB

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
theatre-faces
theatre-faces

Alegeri prezidentiale 2024

Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti - ArCuB invită iubitorii de teatru la spectacolele "Comedie pe întuneric" şi "Marfă vie".

Potrivit unui comunicat, citat de Agerpres, piesele de teatru vor avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 19,00, la Sala ArCuB.

"Comedie pe întuneric", de Peter Shaffer, regia Cristian Dumitru, este o savuroasă comedie de situaţie, care ne reaminteşte cu originalitate că suntem supuşi neprevăzutului. O simplă pană de curent generează un lanţ de surprize, ce amplifică umorul englezesc, conturând o farsă modernă.

Spectacolul, care se va juca sâmbătă, îi are în distribuţie pe Anda Caropol, Cornel Ciupercescu, Viorel Comănici, Tiberiu Păun, Vlad Jipa, Viorica Bantaş şi Cristina Florea.

Duminică, iubitorii teatrului vor putea vedea piesa "Marfă vie", după A.P. Cehov, în regia lui Dragoş Câmpan, o montare incitantă, cu răsturnări spectaculoase de situaţie, cu partituri tragi-comice susţinute firesc de actori talentaţi. Natura umană, în ipostazele surprinse de Cehov, dezvăluie profunzimi contradictorii. Din distribuţie fac parte Ana Covalciuc,Tudor Smoleanu, Florin Busuioc.

Tot la sala ArCuB se va juca marţi, 15 noiembrie, de la ora 19,30, piesa "Două poveşti de amor", în regia lui Mircea Cornişteanu, este un spectacol coupe format din două piese scurte, scrise de A. P. Cehov - "Ursul" şi "Cerere în căsătorie".

"Cheia succesului acestui spectacol o deţin, fireşte, actorii, remarcabili în cele două ipostaze propuse de regie. Două poveşti de amor este un spectacol pentru marele public, cu respect cultural faţă de Cehov", spunea criticul de teatru Ileana Lucaciu despre această montare. Din distribuţie fac parte actorii Cerasela Iosifescu, Silviu Biriş, Ion Arcudeanu.

Biletele pentru spectacole pot fi achiziţionate de la casa de bilete ArCuB (Str. Batiştei nr. 14) şi pot fi rezervate online pe www.arcub.ro, la preţurile de 35,00 lei (categoria I) şi 26,50 lei (categoria II). Elevii şi studenţii care se prezintă la casa de bilete ArCuB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 15,90 lei.

Casa de bilete este deschisă de luni până vineri, între orele 10.00-16.00 şi cu două ore înainte de fiecare reprezentaţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel