Colegiul Medicilor, după ce a zis Avocatul Poporului: Derapaj grav!
Colegiul Medicilor din București a luat act de informațiile apărute în spațiul public, privind Avocatul Poporului.
„Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București s-a autosesizat și atrage atenția că formularea aleasă de instituția Avocatul Poporului în notele atașate informării poate induce ideea că în spitale li se aplică sau există posibilitatea să li se aplice pacienților rele tratamente, tortură sau pedepse. Amintim, de asemenea, că decizia de internare a pacienților asimptomatici confirmați cu infecție cu SARS-CoV-2 se face în baza ordinelor Ministrului Sănătății și nu este o decizie a corpului medical din cadrul unității, în speță medicii, aceștia având prerogative legate efectiv de actul medical.
Am luat notă de clarificările transmise de instituția Avocatul Poporului, potrivit cărora ”în accepțiunea legislației internaţionale și interne, orice loc în care persoana este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voința proprie, este considerat loc de detenție, iar prin Mecanismul Național de Prevenire se urmărește respectarea drepturilor și demnității persoanelor aflate în acele locuri”.
Mai mult, înțelegem că Avocatul Poporului, prin Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție ”are obligația să monitorizeze tratamentul aplicat oricărei persoane aflate în locurile de detenție, iar prin activitatea de monitorizare se dorește asigurarea că persoanelor internate le sunt respectate drepturile fundamentale, dar și demnitatea”.
Atragem, însă, atenția că formularea aleasă de Avocatul Poporului în notele ce ar trebui afișate de spitale este, în cel mai bun caz, una nefericită. Menirea medicului este să îngrijească și să protejeze sănătatea pacienților săi și, după cum au arătat ultimele luni, o face cu dedicare până la sacrificiu, sacrificiu ce poate însemna chiar propria viață. Medicii sunt cei care luptă pentru sănătatea celor pe care îi îngrijesc, iar spitalele sunt locurile unde clipă de clipă se luptă pentru viață. A sugera, a lăsa impresia, a induce ideea chiar și dintr-o scăpare, că sunt centre de tortură sau rele tratamente este un derapaj grav, în accepțiunea noastră.
Solicitare
În aceste condiții, Colegiul Medicilor din Municipiul București, prin Biroul său Executiv, solicită revenirea Avocatului Poporului asupra informării transmise, precum și modificarea formatului notelor destinate personalului medical, pacienților și aparținătorilor.
Desigur, Colegiul Medicilor din Municipiul București nu încearcă să limiteze în vreun fel o instituție a statului să își ducă la îndeplinire atribuțiile, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o instituție care apără drepturile cetățenilor acestei țări.
Considerăm, însă, tocmai în condițiile în care vorbim despre o instituție a statului, că mesajele pe care le transmite trebuie să fie clare, fără echivoc și fără risc de interpretări, a transmis, joi, Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News