Data actualizării:
Data publicării:

Colectiv. Amintirile de coșmar ale Alexandrei Furnea: Medicii mi-au mințit familia

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Au trecut doi ani de la tragedia din Colectiv. Doi ani de la coșmarul care a ucis 64 de persoane și a rănit alte 160.

Abia acum, una dintre victime a reuşit să îşi facă curaj pentru a scrie despre clipele de groază prin care a trecut.

”E aproape ora 5 dimineața și deschid obosită ochii. Am reușit să dorm, însumat, vreo 2 ore. Bandajele jilave mi se lipesc de răni și durerea începe să se trezească în corpul meu cu toată puterea de care este capabilă. Fiecare mișcare este un chin. Sistemul de susținere pe care l-a improvizat mama cu o seară în urmă – din perne și prosoape aduse de acasă - așa încât să nu dorm pe spatele recent grefat, a eșuat iar colțul unei perne se atinge de rana deschisă de pe omoplat, acolo unde nu s-a prins pielea. Simt că salteaua dură îmi jupoaie carnea în timp ce încerc să îmi ajustez cumva poziția ca să nu mai simt usturimea. Îmi vine să vomit din cauza senzației dar închid ochii și număr în gând până la 10, lent, asurzită de bătăile inimii mele panicate", își începe postarea Alexandrei Furnea.

Ea povestește despre condițiile din spitalele românești, descriind comportamentul unor cadre medicale “dure” și amintind de reacția neclară a autorităților în fața suferinței trăite de victimele Colectiv.

„Asistenta cheamă într-un final anestezistul șef care intră furios în sală, îmi ia câmpul steril de pe față, mă apucă de capul proaspăt operat și mi-l întoarce pe partea cealaltă brutal, strivindu-mi pansamentele”, descrie tânăra unul dintre momentele grele pe care le-a trăit.

„Am aflat ulterior, din scrisorile medicale, că am fost contaminată cu Pseudomonas multirezistent în toate plăgile. Probele mele erau departe de a fi sterile. Medicii mi-au mințit familia atunci mama și sora mea au întrebat dacă nu ar fi o idee mai bună să găsim o cale să plec în străinătate”, continuă Alexandra.

În finalul postării, supraviețuitoarea tragediei din Colectiv, scrie despre motivul care a făcut-o să își scrie povestea.

„Am scris acest text pentru că vreau un altfel de sistem medical public în România. Și l-am scris pentru prietenii mei care nu mai sunt și care ar mai fi fost astăzi în viață dacă erau tratați mai bine. Las mai jos, cu sufletul greu, poze grăitoare. Cele mai multe sunt făcute după operațiile recente suferite. Nu uitați Colectiv”.

Postarea integrală o găsiți mai jos. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel