Data actualizării:
Data publicării:

Colac împletit pentru Paști. Cum se prepară: Rețeta aromată

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Facebook "Sarat si Dulce"
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Facebook "Sarat si Dulce"

Dacă vrei să încerci o rețetă nouă pentru masa de Paști, colacul împletit, cu stafide este fix ce căutai. Este delicios și va arăta frumos pe masa ta plină cu tot felul de bunătăți.

Alegeri prezidentiale 2024

Ingrediente

- 420 g făină
- 120 g zahăr
- 20 g drojdie proaspătă
- un ou
- 100 ml lapte călduţ
- 100 g unt topit
- 1 linguriţă coajă rasă de lămâie
- 1/2 linguriţă esenţă de vanilie
-  o mână de stafide muiate în lapte cald şi 3 picături de rom
- un gălbenuş

Vezi și: Rețetă de Paști: Friptură de miel. Cum se prepară

Cum se prepară

Amestecăm făina cu zahărul, coaja de lămâie şi untul topit. Stafidele se pun la înmuiat în lapte. Maiaua se obţine din drojdie amestecată cu două linguri de lapte călduţ şi o lingură rasă de zahăr, potrivit culinar.ro. La aceasta se adaugă mai apoi oul bătut, esenţa de vanilie şi restul de lapte şi acesta puţin dezmorţit.

Punem şi stafidele, după ce le stoarcem de lapte, şi frământăm aluatul până devine neted. Îl acoperim cu un prosop şi îl lăsăm într-un loc călduţ să crească cam 30-45 de minute, până îşi dublează volumul.

Vezi și: Cum vopsești ouăle cu orez. Cea mai sănătoasă metodă. Nu va pătrunde vopsea în interior

Împărţim aluatul în jumătate, apoi fiecare parte în alte 3 părţi egale pe care le vom modela ca pe nişte rulouri. Împletim rulourile şi le unim capetele, în cerc. Punem cu grijă colacii în tavă, pe hârtie de copt. În mijlocul fiecărui colac punem o bucată de folie de aluminiu pentru ca atunci când va creşte în cuptor să rămână gol în centru.

Îi ungem cu gălbenuş şi îi dăm la cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 30-40 de minute (faceţi testul cu scobitoarea), având grijă să îi acoperim cu hârtie, după 15 minute de copt, pentru a nu se arde prea mult la suprafaţă.

Vezi și: Specialitate pentru masa de Paşti. Rețeta pe care trebuie să o încerci

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel