Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat că actuala legislație fiscală este percepută în mediul economic și social ca fiind "dificil de aplicat". Astfel, actualul Cod fiscal a fost construit astfel încât să conducă la simplificarea fiscalității și la predictibilitate, informează Agerpres.
Potrivit ministrului, Codul fiscal conferă claritate și accesibilitate în aplicarea prevederilor sale prin restructurarea pe baze sistemice a normelor fiscale, transparență în prezentarea principiilor fiscale, corelarea prevederilor între Codul fiscal, Codul de procedură fiscală și legislația conexă, creșterea eficienței de administrare a taxelor, contribuțiilor sociale și impozitelor prevăzute.
"Toate aceste măsuri sunt de natură să contribuie în mod esențial la reducerea evaziunii fiscale, creșterea consumului și stimularea creșterii economice", a spus Eugen Teodorovici.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legislativ pentru calculul, reținerea, declararea și plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale obligatorii, care constituie venituri ale bugetului general, consolidat, stabilind contribuabilii care au obligația plății acestor impozite, taxe și contribuții, precum și principiile pe care se bazează aplicarea Codului fiscal.
Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod fiscal se referă la reducerea TVA la 9% la alimente. Textul adoptat de Senat precizează că această cotă redusă se aplică alimentelor, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal. Potrivit unui amendament adoptat de Senat, cota de 9% se va aplica și serviciilor de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice.
Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor