Codul Administrativ - va fi aprobat prin Ordonanță de Urgență
Comitetul Executiv Naţional al PSD a adoptat miercuri o hotărâre prin care Codul administrativ să fie aprobat prin ordonanţă de urgenţă într-o perioadă rezonabilă, a anunţat preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea.
"Astăzi am adoptat câteva hotărâri care sunt importante şi anume Codul administrativ să se adopte prin ordonanţă de urgenţă într-o perioadă rezonabilă", a spus Liviu Dragnea, la Parlament, la finalul şedinţei CExN al PSD.
El a prezentat "trei motive pentru urgenţa unei ordonanţe pe Codul administrativ".
"Este în Codul administrativ prevederea ca procedurile pentru atestarea domeniului public al localităţilor să fie mult simplificată. Acum durează între un an şi doi ani. Care este efectul? România pierde sute de milioane de euro pentru că autorităţile locale nu îşi pot atesta domeniul public ca să depună proiecte pe fonduri europene. Al doilea argument - tot în Codul administrativ este o prevedere prin care din redevenţele care se iau de către stat pentru exploatările de suprafaţă, cariere, balastiere, 80% din aceste redevenţe să rămână la comunităţile locale respective. Astăzi, vin camioane, încarcă balast, trec prin sate, se crapă casele oamenilor şi comunitatea nu are niciun câştig, doar neajunsuri. Asta înseamnă miliarde care nu ajung la comunităţile locale şi orice zi de întârziere este un deserviciu pentru ei. De asemenea, pentru simplificarea procedurilor administrative este o prevedere în Codul administrativ să se descentralizeze concursurile pentru administraţia publică locală, să nu mai stea cu lunile la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici", a arătat Dragnea.
Întrebat dacă acest Cod administrativ va fi aprobat cu sau fără pensii speciale pentru aleşii locali, preşedintele PSD a răspuns: "E textul la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să vină cu o formă cât mai curând. Vom discuta în coaliţie, împreună cu premierul, şi vom lua şi deciziile astea. Vom discuta şi cu colegii de la UDMR şi împreună vom lua o decizie".
Vezi și: Codul administrativ. Iordache: Primarii trebuie să aibă pensii speciale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News