Codrin Ştefănescu: România pare a fi sub asediul Parchetelor şi a DNA
Secretarul Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat (PSD), Codrin Ştefănescu, opinează că România pare a fi sub asediul Parchetelor şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), se arată într-un comunicat remis Agerpres.
[caption id="attachment_220677" align="aligncenter" width="550"] Foto: wgz.ro[/caption]
Codrin Ştefănescu consideră că situaţia pe care o descrie ca "asediu," se datorează liderilor PNL care au depus numeroase contestaţii şi plângeri penale. "Astăzi, România pare a fi sub asediul Parchetelor şi a DNA. Iar conform informaţiilor pe care le deţinem, s-a ajuns în această situaţie în baza unui plan foarte simplu: toţi liderii PDL din ţară au primit sarcină să-şi mobilizeze oamenii pentru a depune, pe bandă rulanta, sute de contestaţii şi plângeri penale. S-a creat astfel un cadru de semi-legalitate pentru toate operaţiunile declanşate de o parte a sistemului, aservit preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Această situaţie devine însă fără precedent având în vedere că sunt anchetaţi, de-a valma, mii de oameni nevinovaţi, în principal din sate şi comune, în timp ce li se 'sugerează', anterior, să declare că nu au participat la referendum, dacă vor să-şi păstreze pensiile şi în acest timp, DNA îşi depăşeşte, cu mult, competenţele legale," declară secretarul Consiliului Naţional al PSD, în comunicatul citat.
Acesa mai susţine că "se doreşte astfel ca, în rândul opiniei publice, să se inducă o stare de teroare care, în schimb, va avea un efect de bumerang, în perioada următoare, indiferent de decizia CCR, şi nu atât pentru Traian Băsescu, cât mai ales pentru PDL". Acesta consideră că operaţiunile Parchetului şi a DNA nu fac decât să irite populaţia din România, mai ales pe cei 7,5 milioane de români care şi-au exprimat categoric poziţia în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu.
"Asta, întrucât această operaţiune a 181 parchete, în 15 judeţe şi a DNA nu fac decât să irite şi mai mult cetăţenii României, şi în mod deosebit pe cei 7,5 milioane de români care, prin votul lor de la referendum, au fost categorici în ceea ce priveşte situaţia preşedintelui suspendat. De aceea, în cazul de faţă, exceptând poziţia fermă a mass-media, a analiştilor şi a societăţii civile, este absolut necesară şi o reacţie oficială, mult mai clară a clasei politice, dar mai ales din partea Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării şi în acelaşi timp garantul democraţiei şi principalul apărător al Constituţiei. Pentru că altfel, aceste jocuri, coordonate politic în detrimentul celor 8,5 milioane de români care şi-au exprimat liber dreptul de vot, pot afecta iremediabil încrederea cetăţenilor în unele instituţii ale statului," a mai declarat Codrin Ştefănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video