Data publicării:

Cod portocaliu de inundaţii în Slovenia. Avertizare MAE

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Inundații. Foto cu caracter ilustrativ
Inundații. Foto cu caracter ilustrativ

Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de călătorie pentru românii care merg sau se află în Slovenia. 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Slovenia că Agenţia pentru Mediu a emis un cod portocaliu, pentru vestul ţării, fiind prognozate vânt şi ploi torenţiale pentru data de 17 noiembrie 2019, pe durata serii şi a nopţii, creându-se astfel condiţii de inundaţii locale.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615058294 şi +38615057335, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul european unic de urgenţă 112 şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Ljubljana: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://www.mae.ro, http://ljubljana.mae.ro, https://meteo.arso.gov.si/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel