Data publicării:

Cod galben de inundații în zece județe

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din zece judeţe aflate în nordul, centrul, estul şi sud-vestul ţării, valabilă în intervalul miercuri, ora 14.00 - joi, ora 16.00, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Astfel, pe râurile şi sectoarele vizate, precum şi pe afluenţii acestora de mici dimensiuni, pot apărea creşteri de debite care să ducă la depăşirea cotelor de atenţie.

 Sunt aşteptate "scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi pe râuri necadastrate dar şi creşteri de debite şi niveluri pe râuri", potrivit avertizării.

 Bazinele hidrografice vizate de avertizare sunt Vişeu, Iza, Tur, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Oltul superior şi mijlociu şi cursurile superioare ale Buzăului, Putnei, Trotuşului şi Bârladului, din judeţele Maramureş, Satu Mare, Caraş-Severin, Harghita, Covasna, Braşov, Vrancea, Neamţ, Bacău şi Vaslui.

 Hidrologii mai anunţă că, în intervalul vizat, se pot atinge cotele de atenţie şi pe râurile mici din zonele de deal şi de munte din alte bazine hidrografice decât cele avertizate oficial.

 Tot marţi, meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtună, valabilă de miercuri la prânz până joi dimineaţă, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Timiş, Arad, Bihor, Sălaj şi Satu Mare.

 Potrivit avertizării transmite de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de miercuri, ora 12.00 şi până joi, ora 9.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor.

 "Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină". Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 40 l/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte", se arată în avertizarea ANM.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel