Data publicării:
Cod conduită Parlament, mesaj PSD: Este nevoie
Parlamentarii social-democraţi Viorel Arcaş şi Leonardo Badea au apreciat, joi, că este necesar un Cod de conduită al senatorilor şi deputaţilor, potrivit recomandării din raportul MCV, iar acesta ar trebui să includă chestiuni de moralitate, inclusiv de vestimentaţie a aleşilor.
Întrebat dacă este necesar un Cod de conduită al parlamentarilor, aşa cum este menţionat în raportul MCV, senatorul PSD Viorel Arcaş a spus că ar fi foarte bun.
"Da, probabil că este necesar. (...) Ar trebui să conţină inclusiv elemente privind vestimentaţia. Dacă ne luăm după Senatul italian, de exemplu, nu intri în Senat fără cravată, ca şi parlamentar. Mi se pare un respect faţă de instituţie şi faţă de cei care te-au trimis aici. Este foarte corect şi inclusiv vestimentaţia, ar fi foarte bun Codul de conduită", consideră Arcaş.
La rândul său, deputatul PSD Leonardo Badea a subliniat că acest Cod de conduită trebuie să conţină chestiuni de transparenţă şi integritate.
"Orice îmbunătăţeşte transparenţa şi îmbunătăţeşte acest proces prin care să fie transparenţă, integritate este un lucru foarte bun. Tot ce vine în acest sens e un lucru foarte bun", a arătat Badea.
Potrivit lui Badea, Codul de conduită ar trebui să aibă, în primul rând, prevederi legate de moralitate. "Cu asta ar trebui să începem", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News