Data actualizării:
Data publicării:

CNSLR Frăția, grevă generală. Pope, poziţia SANITAS

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Federaţia SANITAS va respecta poziţia stabilită în cadrul Consiliului Naţional şi nu va continua acţiunile de protest, dar este solidară cu CNSLR Frăţia, care a anunţat că a decis începerea procedurilor în vederea declanşării grevei generale, a spus Iulian Pope, prim vicepreşedintele Federaţiei SANITAS.

"Poziţia federaţiei SANITAS este cea stabilită de Consiliul Naţional din 26 octombrie, atunci când am decis necontinuarea acţiunilor de protest, având în vedere revendicările SANITAS. Noi ne continuăm negocierile cu Guvernul, respectând principiile pe care le-am stabilit în data de 26 octombrie. Aşteptăm de la Guvern modificarea legii 153 (153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice n.r)", a spus Pope, pentru Agerpres. De asemenea, acesta a adăugat că SANITAS este solidară cu CNSLR Frăţia, dar nu vor continua acţiunile de protest.

Federaţia SANITAS a hotărât pe 26 octombrie stoparea acţiunilor de protest, în urma discuţiilor purtate în cadrul Consiliului Naţional al Federaţiei, la care au participat premierul Mihai Tudose, ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel