CNAS: Reglementările din sistemul medical instituite în starea de alertă, valabile până pe 31 martie
Reglementările din sistemul de sănătate instituite pe perioada stării de alertă rămân valabile până la sfârşitul lunii, chiar dacă starea de alertă a încetat începând din 9 martie, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate susţine că va anunţa în timp util reglementările care vor intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2022. Una dintre reglementări se referă la posibilitatea acordării la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare, de consultaţii medicale în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped.
Potrivit unei alte prevederi din starea de alertă, consultaţiile medicale la distanţă se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia însă toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate. Marţi a fost ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României, în contextul pandemiei de COVID-19. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că "valul 5 este aproape a se încheia". România s-a aflat în stare de alertă sanitară timp de aproape doi ani, din 15 mai 2020 şi până pe 8 martie 2022.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat marţi, că după ridicarea stării de alertă, începând de astăzi, şi eliminarea mai multor restricţii, se va menţine totuşi capacitatea de testare inclusiv în centrele de prelevare pentru ca oamenii să aibă acces la testare. În ceea ce priveşte spitalele, Rafila a fost întrebat şi dacă vor mai fi spitale dedicate COVID după ieşirea din starea de alertă şi a răspuns că acestea vor funcţiona în "sistem combinat" , iar pe măsură ce numărul de pacienţi va scădea, şi activitatea acelor unităţi medicale va fi reluată. "Spitalele vor funcţiona în sistem combinat. Adică unităţile sanitare care au tratat şi până acum pacienţi COVID vor trata în continuare. Avem 5.000 de pacienţi în spitale. Ei trebuie trataţi în continuare. Pe măsură ce numărul de pacienţi va scădea, şi activitatea spitalelor se va relua cu tot profilul de activitate pe care îl are fiecare unitate sanitară, încât să existe un proces gradual de reîntoarcere la normalitate şi în ceea ce priveşte acordarea serviciilor medicale, iar pentru acest lucru am discutat cu cei de la CNAS şi vom asigura şi o perioadă de tranziţie de finanţare la nivelul cheltuielilor efectuate pentru aceste unităţi sanitare. Discuţia a fost pentru data de 30 septembrie", a adăugat ministrul Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News