CNAS: Au fost constituite peste 13.000.000 de dosare electronice de sănătate
Un număr de 13.118.806 dosare electronice de sănătate sunt constituite la acest moment, pe baza informaţiilor oferite de peste 26.000 de medici, a declarat luni pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Tănase.
"Au existat unele probleme de natură juridică referitoare la DES (dosarul electronic de sănătate - n.r.) pe care le-am depăşit. Au fost reformulate mai multe prevederi legale după ce Curtea Constituţională a dat un verdict negativ pe legislaţia iniţială. S-a elaborat şi a trecut prin Parlament un proiect de lege care apoi a necesitat legislaţie secundară pentru aplicare. Pe viitor, îl vom extinde la nivelul tuturor categoriilor de furnizori de servicii de sănătate. Cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, sperăm să-l extindem şi la furnizorii care nu se află în contract cu casele de asigurări de sănătate, astfel încât să devină un instrument relevant pentru situaţia medicală a fiecărui pacient. În prezent au fost constituite 13.118.806 dosare electronice de sănătate, la care au contribuit cu informaţii 26.321 medici", a spus Tănase.
Potrivit acesteia, dosarul electronic de sănătate trebuie să reflecte starea de sănătate a fiecărui pacient şi să fie accesibil în orice moment.
Reprezentantul CNAS a explicat că DES a fost conceput iniţial pentru medicina primară şi spitale, însă este necesar să fie dezvoltat pe întreg lanţul de servicii medicale.
"În evoluţia unei boli este foarte important să se ştie de la debut şi până la momentul în care pacientul se prezintă din nou în faţa medicului, ce s-a întâmplat, ce tratament a urmat. Este foarte important ca medicul să cunoască istoricul medical al pacientului, nu aşa cum îl descrie bolnavul, pentru că el nu întotdeauna ştie să descrie exact datele de care care are nevoie medicul", a adăugat Mihaela Tănase.
Potrivit acesteia, au fost demarate procedurile de accesare a fondurilor europene necesare dezvoltării şi implementării DES pentru toate tipurile de servicii medicale şi pentru a putea fi accesat de către medici ori de câte ori pacientul are nevoie de un serviciu medical.
Conform site-ului CNAS, odată cu implementarea dosarului electronic de sănătate, toate datele medicale, începând de la consultaţii, trimiteri, analize, reţete, foi de observaţii, dar şi antecedente şi istoric evenimente, vor fi colectate permanent "în siguranţă". Urmând procedurile de autentificare se poate consulta oricând dosarul medical pe internet.
Implementarea DES a început în primăvara anului 2014.
Dosarul electronic de sănătate ţine evidenţa tuturor documentelor de la diverse instituţii medicale publice sau private şi reuneşte într-o platformă accesibilă online, toate informaţiile referitoare la starea de sănătate.
La orice consultaţie, medicul înregistrează în dosar noi informaţii despre starea de sănătate, investigaţii, trimiteri pentru consult, dar şi tratamentul prescris. Acestea rămân în istoricul medical şi pot fi vizualizate de către alt medic doar cu acordul pacientului. Un medic care nu are acces implicit la dosarul pacientului, poate consulta doar sumarul şi informaţiile pentru situaţiile de urgenţă. Pentru a consulta întreg dosarul, este necesară prezenţa şi acceptul pacientului. Acesta poate opta să restricţioneze drepturile de acces implicite, cu excepţia datelor relevante pentru situaţiile de urgenţă care sunt afişate oricărui medic autentificat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News