Cristina Trepcea, membru al CNA, a declarat în fața Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților că trebuie elaborate niște criterii clare care să stabilească ce înseamnă "interes public", pentru că peisajul audiovizual s-a degradat.
Cristina Trepcea, alături de alţi şapte membri ai CNA, participă astăzi la şedinţa Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor. Membrii Consiliului sunt audiaţi la Comisia de Cultură a Camerei ca urmare a unei sesizări transmise de o parte dintre aceştia, care au solicitat o întrevedere cu parlamentarii.
"Când am lăsat să plece această scrisoare, ne-am pus întrebarea dacă gestul nostru nu va fi politizat. Dar, dacă ne lăsăm opriţi de această teamă, o să ajungem să nu mai facem nimic (...) Sunt foarte multe lucruri care au apărut în ultima vreme ca nesatisfăcătoare, atât pentru noi, cât şi faţă de radiodifuzori, dar şi faţă de public (...) Problema este că nu suntem deloc siguri că înţelegem cu toţii acelaşi lucru prin interes public. Unul dintre motivele noastre este să vedem dacă am putea găsi o soluţie, pentru a găsi împreună o definiţie cât se poate de clară a ceea ce înseamnă interes public. Noi vedem nişte criterii de care să putem ţine seama când judecăm încălcarea sau respectarea legii. Noi gândim într-un anumit fel, dar când radiodifuzorul spune interes public, el citeşte altfel, atunci în faţa lui apar nişte date de audienţă. Nu întotdeauna ceea ce stârneşte interesul public este cu adevărat interesul public. Poate ar trebui să ne gândim serios dacă nu putem să stabilim nişte criterii ca în momentul în care judecăm să nu mai putem fi acuzaţi nici noi de dublă măsură", a spus Cristina Trepcea, citată de Mediafax.
Ea a precizat că nu ştie cum poate fi rezolvată problema doar în baza actualei legislaţii a audiovizualului. "Direcţia în care se aduce audiovizualul nu este cu siguranţă cea în care noi ne-am dori să se ducă. Dacă, în urma acestor discuţii, o să rezulte ceva, poate la nivelul legii, poate în atitudine, poate la nivelul radiodifuzorilor care creează programe de televiziune, înseamnă că discuţia asta şi-a atins scopul", a spus Trepcea.
Aceasta a mai spus că CNA nu îşi doreşte să aplice sancţiuni posturilor de televiziune şi radio."De curând, s-a spus că CNA vrea să închidă o televiziune", a atenţionat ea, precizând că în momentul în care a fost numită iniţial în CNA şi-a dorit foarte mult să poată contribui la redeschidea postului OTV, a cărui licenţă audiovizuală fusese retrasă de Consiliu. "Mi-am dorit acest lucru, nu pentru că televiziunea aceasta este pe gustul meu, ci pentru că oriunde mă duceam în Europa mi se spunea că noi suntem ăia care închidem televiziuni. Ne dorim să nu mai avem nevoie să luăm măsuri pe care nu ni le dorim", a explicat Trepcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă