Data actualizării:
Data publicării:

CM 2018. Oficiali germani amendaţi după incidentele de la meciul cu Suedia

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp

Doi oficiali ai lotului naţionalei de fotbal a Germaniei au fost amendaţi şi avertizaţi de FIFA.

Alegeri prezidentiale 2024

Doi oficiali membri ai lotului naţionalei de fotbal a Germaniei au fost amendaţi şi avertizaţi de FIFA după comportamentul lor de după cel de-al doilea gol al Mannschaft în partida cu Suedia (2-1) de sâmbătă seara, din cadrul grupei F a CM din Rusia. 

Uli Voigt, din cadrul serviciului media, şi Georg Behlau, însărcinat între altele cu logistica deplasărilor, au primit fiecare câte o amendă de 5.000 franci elveţieni. 

Aproape de fluierul final, în timp ce Germania îşi salva pielea graţie golului fenomenal al lui Toni Kroos, cei doi membri ai delegaţiei germane s-au precipitat spre banca suedezilor pentru a-şi exprima bucuria. Suedezii nu au apreciat gesturile şi chiar au urmat câteva busculade. 

Federaţia germană a stabilit că cei doi "nu vor fi însărcinaţi cu nicio funcţie în partea centrală a stadionului", la următoarea întâlnire, împotriva Coreei de Sud, programată miercuri la Kazan. Voigt şi Behlau şi-au cerut scuze pentru comportamentul lor. 

Delegaţia germană este compusă din 51 de persoane, jucători, antrenori, analişti, medici şi fizioterapeuţi, serviciul de presă, securitate, logistică, trei bucătari, responsabili cu marketingul şi tehnicieni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel