Data actualizării:
Data publicării:

Cluburi ÎNCHISE și fumat INTERZIS, în Spania

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Autoritățile din Spania iau noi măsuri pentru a limita răspândirea noului coronavirus. 

Spania a decis vineri să închidă cluburile de noapte şi să interzică fumatul pe stradă acolo unde menţinerea distanţei de siguranţă nu poate fi respectată, printre alte măsuri menite să reducă o creştere a numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, a declarat vineri ministrul spaniol al sănătăţii Salvador Illa, relatează AFP şi Reuters, scrie Agerpres. 

Ministrul a prezentat o serie de măsuri care se vor aplica pe întreg teritoriul Spaniei, în urma unei reuniuni de urgenţă a autorităţilor sanitare din toate regiunile spaniole.

Cele mai multe decese 



Spania, una dintre ţările cu cele mai multe decese în urma pandemiei, a înregistrat joi aproape 3.000 de cazuri noi în 24 de ore.

Pentru a lupta împotriva propagării virusului, discotecile, barurile de noapte şi sălile de dans vor fi închise. Restaurantele şi alte baruri vor trebui să se închidă la ora unu dimineaţa şi nu vor mai putea primi clienţi după miezul nopţii.

Fumatul va fi interzis pe stradă acolo unde nu se poate menţine o distanţă de siguranţă de doi metri. Această măsură, care urmează recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), este deja în vigoare în două dintre cele 17 regiuni autonome, Galicia şi Canare.

În căminele de bătrâni, vizitele vor fi limitate şi toţi noii rezidenţi vor trebui să fie testaţi la internare.

Campanii de testare



Regiunile sunt obligate să desfăşoare campanii de testare în grupurile de populaţie cu risc şi în cartierele şi oraşele foarte afectate de pandemie.

Ministrul Salvador Illa nu a specificat data intrării în vigoare a acestor noi restricţii.

Această ţară cu 47 de milioane de locuitori a înregistrat 110 cazuri la 100.000 de locuitori, o rată de incidenţă mult mai mare decât cea a altor ţări mari din Europa de Vest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel