Data publicării:

Club România lansează România Digitală - al treilea volum al Seriei Caiete Documentare

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Club România lansează România Digitală - al treilea volum al Seriei Caiete Documentare
Club România lansează România Digitală - al treilea volum al Seriei Caiete Documentare

România Digitală, al treilea volum al Seriei Caiete Documentare Club România, va fi lansat joi, 27 septembrie, în cadrul unei conferințe ce va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară (BCU). 

Lucrarea, în coordonarea lui Radu Puchiu, Marius Stoian și Marcel Foca, apărută la Editura Club România, reunește viziunile a 135 de autori într-o abordare unitară a digitalizării, oferind concepte și instrumente operaționale pentru transformarea digitală a statului, economiei și societății românești.

Digitalizarea, a treia modernizare a României Centenare

Dintre aceștia putem menționa actuali și foști miniștri și secretari de stat, reprezentanți de direcții, agenții guvernamentale și instituții europene, membri și cercetători ai Academiei Române, reprezentanți ai mediului universitar, experți în politici publice și guvernanță digitală, lideri de business și antreprenori, consultanți din „The Big Four", bancheri, juriști, studenți și doctoranzi, antreprenori sociali, reprezentanți din sfera politică, cu expertiză în e-guvernare. Potrivit coordonatorilor, procesul transformării digitale a lumii dincolo de bani, piețe sau dominație strategică este o „competiție a binelui": „Digitalizarea nu e o modă, nici măcar o industrie, nu este legată de un domeniu anume, ci reprezintă o abordare transversală care schimbă fundamental paradigma vieții pe Terra. Ridicarea continuă a calității vieții cetățenilor este și trebuie să fie scopul acestui efort".

Cheia de decriptare a întregului demers este aceea că pentru România transformarea digitală este cea mai mare șansă pentru modernizarea României, iar acest lucru este indisolubil legat de participarea la construcția unei Piețe Unice Digitale europene.

În cele 1120 de pagini sunt abordate cele mai noi trenduri globale care modelează Revoluția digitală, precum Inteligența Artificială și Data Analytics, Internetul Lucrurilor( IoT), Realitatea virtuală, augmentata și mixtă, platforme conversaționale și social media, Cloud computing și 5G, Blockchain, Smart City, etc. Mesajul general al volumului este unul pozitiv și indică faptul că România dispune de resurse serioase de expertiză acționabilă , capabilă să proiecteze un viitor sincronizat evoluțiilor globale în domeniu, anunță un comunicat trimis de Marius Stoian, unul dintre fondatorii Club România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel