Data publicării:

Clotilde Armand face praf PNL: A dezamăgit cetățenii

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Clotilde Armand (USB) acuză PNL, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că 'rămâne un partid nereformat, corupt și clientelar, care a dezamăgit cetățenii'.

"De ceva vreme liderii PNL îl curtează insistent pe Dacian Cioloş pentru a se înscrie în partid. Aceasta denotă subţirimea resurselor umane de care dispune PNL, un partid lipsit de lideri credibili de anvergură naţională, dar şi panica în care au intrat liderii liberali, conştienţi fiind că sunt pe cale să piardă în mod categoric alegerile parlamentare. De aceea, liberalii încearcă să se agaţe de capitalul de imagine pozitiv al premierului Cioloş.

De altfel, despre cât de puţini lideri competenţi, oneşti şi vizibili dispune PNL stau mărturie şi bâlbele făcute de liberali în desemnarea candidatului la Primăria Capitalei.

E cam greu să creşti lideri credibili când în decurs de 10 ani PNL a fost când în opoziţie la PSD 2004-2006, apoi a început să colaboreze parlamentar cu PSD 2006-2008; a fost în opoziţie faţă de PSD şi PDL (2009), apoi a format o alianţă cu PSD dând naştere la USL (2011-2014), după care iar s-a plasat în opoziţie faţă de PSD. Nu e de mirare că membrilor de partid ai PNL nu le este foarte clar cum se plasează partidul referitor la PSD şi a fost nevoie să iasă azi doamna Gorghiu cu lămuriri în acest sens.

PNL rămâne un partid nereformat, corupt şi clientelar, care a dezamăgit cetăţenii ce şi-au pus speranţele în acesta. Indiferent de ultimele declarații ale conducerii el rămâne", scrie aceasta pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel