Clinica stomatologică din Pitești, suspendată. Urmează o anchetă a procurorilor și a Colegiului Medicilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Georgiana Ioniță
WhatsApp
Dr Victor Costache, ministrul Sănătății. Foto: DC News
Dr Victor Costache, ministrul Sănătății. Foto: DC News
Ministrul Sănătății, Victor Costache, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că a fost suspendată activitatea clinicii din Pitești, unde un copil a intrat în comă după ce i-a fost efectuată o anestezie generală.  

Acesta a precizat că Direcția de Sănătate Publică a dat și cea mai mare amendă posibilă în acest caz, precum și faptul că urmează o anchetă a procurorilor și a Colegiului Medicilor.

„DSP a suspendat activitatea clinicii respective și a dat cea mai mare amendă. Urmează o anchetă a Colegiului Medicilor, a Parchetului și, de îndată ce avem concluziile, vi le vom comunica. Este evident că anestezia generală nu se poate practica decât în condițiile prevăzute legal. Nu poți administra medicamente de acel tip. Este vorba de propofol fără o sală de trezire, asistență medicală. Sunt mai multe prevederi. Așteptăm concluziile. Acea substanță se folosește exclusiv ca spitalicesc, nu o putem folosi într-un cabinet stomatologic, fără sistem de monitorizare, fără toate circuitele. ", a declarat ministrul Victor Costache.

Întrebat de jurnaliști de ce nu se iau măsuri pentru a fi descoperite neregulile înainte de a crea tragedii, Victor Costache a răspuns:

„Vedeți dumneavoastră, DSP-urile au o activitate de control intensă și uneori suntem criticați când vrem să securizăm aceste activități. Vă aduc aminte, au fost foarte multe accidente în ultima perioadă, pe școli. Am constatat că DSP-urile fuseseră scoase din circuitul legislativ. Deci, de fiecare dată când se ia o măsură suplimentară de a introduce DSP, de a crește controlul în interesul pacienților și populației din România, sunt și foarte multe critici".



Potrivit Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari au decis interzicerea activității de anestezie-analgosedare în toate cele 5 cabinete medicale din clinica stomatologică până la intrarea în legalitate având în vedere că în Autorizația Sanitară de Funcționare eliberată de DSP Argeș nu era înscrisă și activitatea de anestezie-analgosedare, și au sancționat clinica cu o amendă contravențională în valoare de 20 000 lei (conform HG 857/2011, art 3, lit.c). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel