Ciuvică aplaudă PSD. E meritul lui Rafila: ”Nu s-a bătut cu pumnii în piept”. Reușita ministrului Sănătății de sute de milioane de euro
Contractul pentru achiziția vaccinurilor ar fi fost amendat și modificat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice.
Mugur Ciuvică a vorbit despre amendamentele pe care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, le-a făcut în contractul de achiziții lăsat moștenire în minister de conducerea USR. Alexandru Rafila a reușit să reducă din suma datorată de România producătorului farmaceutic.
”Rafila, de la PSD, a obținut, mai pe tăcere, că nu s-a bătut el cu pumnii în piept, a avut ieri conferința de presă cu vaccinurile vieții, aia, de am cumpărat vaccinuri la care mai aveam 800 de milioane de plătit. Pe anul ăsta au reușit să scoată 300 de milioane de euro de la vaccinuri. E o treabă. Adică a reușit el să negocieze cu producătorii să nu ne mai dea zecile de milioane de vaccinuri, să ne dea doar vreo două milioane, a mai și reușit să vândă câteva pe unde a mai reușit să vândă vreo câteva milioane de vaccinuri și pe anul ăsta a rezolvat 300 de milioane de euro din vaccinuri”, a spus Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice.
”Uite un ministru care mișcă ceva. Deci asta e de bine de PSD?”, a întrebat analistul politic Bogdan Chirieac. ”Asta e de bine de PSD”, a confirmat Mugur Ciuvică.
”De Rafila, că e de la PSD. Adică în momentul în care te-ai isterizat pe bună dreptate un an de zile, că uite ce au făcut USRiștii, că au comandat vaccin de un miliard de euro și trebuie să mai plătim încă 800 de milioane până la sfârșitul anului viitor, că așa e contractul. Rafila trebuie să facă același lucru și la anul. A reușit din alea 800 de milioane să scoată 300 de milioane”, a mai spus președintele GIP.
Urmărește emisiunea integrală AICI:
Când ajunge în România vaccinul adaptat la noile variante COVID-19
„Ajunge târziu în România pentru că eu am o responsabilitate faţă de banii publici. Pentru că a fost un proces lung de negociere de reducere a cantităţii pe care precedentul Guvern a contractat-o pentru anul 2022 şi 2023 şi noi în acest an trebuia să cumpărăm peste 19 milioane de doze de vaccin. Şi atunci, având deja şase milioane de doze expirate sau în curs de expirare, având frigiderele pline, m-am gândit că totuşi nişte sute de milioane de euro ar trebui să rămână pentru pacienţii din România, adulţi sau copii. Din aceste 19 milioane de doze, am vândut 7,5 milioane, am negociat cu cei de la compania producătoare şi de la Comisia Europeană să reducem cantitatea restantă de 11,2 milioane la trei milioane şi cred.... Nu vreau să intru în detalii prea mult, dar în acest moment suntem foarte aproape să semnăm o comandă pentru trei milioane de doze care vor ajunge în scurt timp, adică în această lună, pentru pacienţii din România”, a spus, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, în conferința de presă.
De asemenea, a precizat că vaccinul nu vine târziu, având în vedere că numărul cazurilor de COVID este mic în ţara noastră. „Vedeţi că cifrele legate de îmbolnăviri sunt foarte joase în momentul de faţă, avem câteva sute de cazuri pe zi la nivel naţional, (...) deci este clar că nu e niciun fel de creştere şi cred că, odată cu vaccinul gripal sau imediat după aceea, oamenii din România se pot vaccina cu doza booster...” Vezi mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News