Ciutacu, replică dură pentru Ciocăzanu: Un ratat, se închipuie ziarist
Victor Ciutacu îi explică fostului redactor șef al ziarului Adevărul, Laurențiu Ciocăzanu, despre care spune că este "un ratat care s-a realizat profesional vânzând cârnaţi şi omlete-n Spania", de ce nu mai scrie deocamdată pe blogul publicației, atrăgând atenția, celor care s-au grăbit să-i interpreteze calmul din ultima vreme, că "nu a devenit un bun creștin care întoarce și celălalt obraz".
„Un ratat care s-a realizat profesional vânzând cârnaţi şi omlete-n Spania zgârie Netul pe un aşa-zis site de media şi se închipuie ziarist (aluzie la Laurențiu Ciocăzanu, care scrie la siteul reportervirtual.ro). De-o vreme insistă în a vehicula aberaţia că stau la uşile ziarului Adevărul ca să public şi eu, ca orice milog consacrat, printr-o înţelegere superioară de partid şi de stat, câte un text pe blog şi o aşa-zisă revoltă internă m-ar împiedica s-o fac. În realitate, e ca la Radio Erevan. M-am ferit până acum să răspund, însă dacă omul insistă să fie prost cu acte…”, scrie Ciutacu, în materialul publicat pe blogul personal, intitulat „Mi-am furat singur butelia Adevărului. Sau cum am fost eliminat de nicăieri…”, a scris Victor Ciutacu pe blogul personal, într-o postare intitulată "Mi-am furat singur butelia Adevărului. Sau cum am fost eliminat de nicăieri…"
Potrivit realizatorului emisiunii "Tonomatul lu Ciutacu" de la România TV, unul dintre cei care s-au arătat nemulțumiți de faptul că noul patron al ziarului Adevărul, Cristian Burci, i-a propus "să revină, ca editorialist în paginile/pe site-ul Adevărului" a fost Andrei Pleșu. „Povestea e cam aşa: am trei ani şi jumătate petrecuţi în cariera asta la Adevărul. Pe vremea când era cel mai mare, mai vândut şi mai influent cotidian din ţară, iar numele care apăreau în paginile sale erau Tinu, C. T. Popescu, Chireac, Ursu, Drăgotescu, Lelia Munteanu, Mitroi ş.a.m.d. “Valorile” pe care nu le-aş împărtăşi cu epigonii de azi sunt cu totul altele decât deontologiile strigate de oameni care scriu mai mult decât citesc. În seara când am semnat contractul cu România TV, m-a sunat Cristi Burci – proprietarul ziarului, om pe care-l cunosc de pe vremea când triştii care-i populează azi sediul se pregăteau să dea treapta – să mă felicite. Şi să-mi propună să revin, ca editorialist, în paginile/pe site-ul Adevărului. Am acceptat, de principiu, oferta. Mi s-a creat un cont (încă activ la ora asta, lucru lesne verificabil dacă eşti ziarist, nu ospătar), am publicat un text care a stat două zile în vârful topului accesărilor. Am citit ulterior că s-ar fi vexat vedeta Andrei Pleşu, probabil încântat că e coleg de blog cu autorul de renume mondial Elena Udrea (deputata scrie și ea pe unul din blogurile Adevărul), un filosof care acceptă doar din gură pluralismul opiniilor", precizează jurnalistul.
În continuare, Ciutacu explică de ce îi va lăsa pe cei de la Adevărul să-şi "rezolve intern problemele de orgolii şi isterii".
"Am vorbit cu redactorul-şef şi am convenit, la rugămintea lui, în linişte, să-i las să-şi rezolve intern problemele de orgolii şi isterii. Ceea ce am şi făcut. Dincolo de faptul că am unde scrie şi-mi lipseşte timpul s-o fac, nu mă priveşte că un trust media nu e-n stare să-şi rezolve frământările interne, dar a început să mă irite mâncătoria interesată de rahat pe seama mea, mai ales în condiţiile în carecontractul de drepturi de autor, semnat de ei, nu şi de mine, stă liniştit în căsuţa mea de mail”, scrie Victor Ciutacu, care, ulterior, într-un Post Scriptum, atrage atenția: „Faptul că am fost mai paşnic în ultima vreme i-a îndemnat pe unii să creadă, greşit, că, subit, am devenit un bun creştin care întoarce şi celălalt obraz”.
Ce afirma Laurențiu CiocăzanuÎn a doua decadă a lunii trecute, fostul redactor șef de la Adevărul susținea într-un articol publicat pe reportervirtual.ro că "Apariția lui Victor Ciutacu pe platforma de bloguri de pe site-ul ziarului Adevărul a stârnit o mică revoltă în interiorul redacției", deoarece mai mulți șefi de departamente "s-au arătat indignați" că Victor Ciuatcu este, "mai nou, coleg cu ei pe zona de opinii de pe adevarul.ro".
Potrivit sursei citate, "Una dintre principalele temeri este legată de Andrei Pleșu, și el autor pe platforma de bloguri a site-ului Adevărul, și că circula zvonul că Pleșu ar putea decide să încheie colaborarea cu publicația din cauza blogger-ului Ciutacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News