Data publicării:

Ciuhodaru, critici dure aduse Guvernului după cifrele zilei privind pandemia

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Doctorul Tudor Ciuhodaru a spus că cifra de azi de persoane internate la ATI nu este surprinzătoare ci reflectă incapacitatea Guvernului de a gestiona pandemia. 

”Nimic surprinzător. Trebuia să avem deja o strategie clară. De un an de zile îmi răcesc gura pe toate posturile către guvernanți să dea drumul la testarea extinsă, gratuită regulată așa cum face Germania. Germania vrea să testeze până în aprilie peste 80 de milioane de locuitori. Noi nu avem nicio strategie. Vedem că acele lockdown-uri locale nu au niciun fel de eficiență. Testarea extinsă, gratuită, regulată așa cum fac toate țările europene dublate de această soluție de imunizare și cel mai important este găsirea unei soluții terapeutice. Despre medicamente nu mai vorbește nimeni în România. 

Dacă într-o țară ca India au reușit controlarea pandemiei prin testări extinse, gratuite la noi de ce nu se poate? Parcă suntem în legile lui Murphy, făcând aceleași greșeli, aceleași erori fără niciun fel de strategie și să sperăm că se va întâmpla altceva.

Într-un an de zile nu au reușit să crească capacitatea de terapie intensivă, să aibă măcar un flux de testare gratuită extinsă. Este incredibil! Uitați-vă la China: un spital de 1.000 de paturi a fost făcut în trei zile. Noi de un an de zile nu am făcut nimic. Cel care a fost făcut la Iași cu 1.400 de paturi de terapie intensivă și cu 200 de paturi pentru restul de pacienți stă de două luni închis pentru că nu s-au găsit niște minți luminate care să găsească un sistem de a-l încălzi. Este inadmisibil, este impardonabil și tot acest haos de guvernare ne pune viața în pericol în fiecare zi”, a spus doctorul Ciuhodaru într-o intervenție la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel