Ciucă, măsuri pentru gestionarea valului 4 COVID. Favipiravir în farmacii, protocoale pentru medicii de familie şi call center-uri
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a anunțat printre măsurile imediate pe care le propune pentru gestionarea valului 4 al pandemiei de COVID-19.

Printre măsuri se numără sporirea numărului de call center-uri pentru cetăţeni, introducerea de protocoale pentru medicii de familie privind tratarea bolii şi vânzarea medicamentului Favipiravir în farmacii în baza unei reţete medicale, scrie Agerpres. 

"Am discutat atât cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, şi în această dimineaţă, care ar putea să fie măsurile imediate. Sunt aspecte care ţin de mărirea capacităţii spitalelor de a trata bolnavii COVID. Sunt măsuri legate de sporirea numărului de call center-uri, astfel încât să putem să asigurăm cât mai facil accesul celor care solicită şi vor să fie asistaţi în acest proces de diagnosticare. Noi am apreciat că este nevoie să avem mai multe centre de diagnosticare, să putem să micşorăm presiunea care este în momentul de faţă pe spitale ", a declarat Nicolae Ciucă, la Parlament.

Call-center pentru medicii de familie



El a precizat că s-a discutat şi despre înfiinţarea, "într-un timp foarte scurt", a unui call-center pentru medicii de familie astfel încât aceştia să poată primi de la medicii de specialitate date şi informaţii cu privire la ce apare nou în protocolul de tratare a COVID-19.

"De asemenea, este foarte important ca într-un timp foarte scurt, să avem un protocol care să ajungă la medicii de familie legat de ceea ce nu ar trebui să recomande, pentru că există şi această posibilitate ca să se recomande medicamente care sunt nu tocmai potrivite în tratamentul bolii. Şi, de asemenea, un protocol care să fie foarte simplu, legat de tratarea, în special, în ambulatoriu", a adăugat Ciucă.

Favipiravir în farmacii



Premierul desemnat a menţionat că a fost discutată şi vânzarea medicamentului Favipiravir în farmacii.

"Mai este, de asemenea, discutată o soluţie prin care să putem să asigurăm Favipiravir în farmacii, care să poată să fie eliberat pe bază de reţetă de la medicul de familie", a spus acesta.

Nicolae Ciucă a avut, sâmbătă, la Guvern, o întâlnire cu principalii responsabili în gestionarea crizei de COVID 19 şi cu experţi ai PSD în domeniu.

La discuţii au participat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, precum şi parlamentarii social-democraţi Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel