Ciucă: Guvernul sprijină companiile care investesc în tehnologii de producere a energiei verzi
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Nicolae Ciucă
Sursa foto: Facebook Nicolae Ciucă
Guvernul sprijină companiile care investesc în tehnologii care contribuie la susţinerea producerii de energie verde şi consolidarea securităţii energetice, a afirmat prim-ministrul Nicolae Ciucă în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Rombat. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul dialogului, conducerea Rombat şi-a anunţat intenţia de a extinde şi dezvolta capacitatea de producţie a bateriilor bazate pe tehnologia Litiu-Ion.

În acest sens, planurile includ medii de stocare pentru energia verde, atât pentru casnic, precum şi pentru cel industrial. 'Rombat este singurul producător de baterii pentru industria automotive din România, fiind furnizor unic pentru fabricile de profil din ţară.

Compania aplică principiile de funcţionare a economiei circulare, reuşind anual să recicleze 24.000 de tone de baterii uzate, 98 la sută din această cantitate fiind reintrodusă în ciclul de producţie', se arată în comunicat. Cu ocazia întâlnirii, premierul a subliniat importanţa companiilor care investesc în tehnologii pentru producerea de energie verde.

'Guvernul sprijină companiile care investesc în tehnologii care contribuie la susţinerea producerii de energie verde şi consolidarea securităţii energetice. Stocarea energiei verzi este esenţială pentru a da o perspectivă de dezvoltare a soluţiilor precum instalarea de panouri fotovoltaice, utilă atât în gospodărie, cât şi în uz industrial.

Alături de investiţia de un miliard de euro anunţată recent de AE Solar, care va transforma România în principalul producător de panouri fotovoltaice la nivel european, iniţiativa companiei româneşti Rombat va genera o soluţie integrată pentru energia verde, produsă local', a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel