Data publicării:

Ciucă, despre scandalul Nordis: Cum va afecta alegerile prezidențiale / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Nicolae Ciucă a vorbit despre Afacerea Nordis și a subliniat importanța justiției în gestionarea scandalului. 

Nicolae Ciucă a vorbit despre afacerea Nordis și a subliniat gravitatea și lipsa de control asupra folosirii banilor investitorilor. Acesta a menționat că, deși nu era în Parlament la momentul inițierii reglementărilor din 2019, acestea ar fi trebuit să limiteze avansul plătit de cetățeni la 10% și să impună folosirea banilor doar sub supravegherea dirigintelui de șantier. Liderul PNL a criticat faptul că aceste măsuri nu au fost aplicate, rezultând într-o gestionare haotică a fondurilor, care ar putea afecta mulți oameni. 

„Pe cazul Nordis, mie mi se pare un fel de FNI. Am mai avut situații din acestea: „Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine". Tot la fel și cu situația aceasta a speței Nordis. Este absolut inacceptabilă.

Nu am fost în Parlament la vremea respectivă, am discutat cu cei care au inițiat un demers încă din 2019, în care se prevedea foarte clar că avansul plătit de către cetățenii români să nu fie mai mare de 10%, iar folosirea banilor să se facă pe semnătura și ștampila dirigintelui de șantier.

În momentul în care nu a existat o reglementare în acest fel, a fost clar că pe acest segment a fost o libertate totală, nu a fost control, a făcut fiecare ce a vrut cu banii respectivi și este păcat, pentru că veți vedea câți oameni vor fi păgubiți.

Este inacceptabil ceea ce s-a întâmplat și nu poate să treacă așa! Nu putem să mergem așa la nesfârșit și să zicem: „Domne, s-a întâmplat și de data asta”, pentru că nu vorbim 200-1000 de lei, discutăm de zeci de milioane de euro. E absolut incredibil!”, a spus Nicolae Ciucă.

 

2. Captură de... (ciuca_12035700.jpg)

 

 

„Am mare încredere că justiția își va face datoria"

Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă scandalul actual va influența alegerile prezidențiale din acest an. Liderul PNL a evitat să se pronunțe anticipat, menționând că Parchetul s-a autosesizat și există un dosar in rem, exprimându-și încrederea că justiția își va face datoria. 

„Credeți că scandalul acesta, unde în fiecare zi se mai adaugă câte un etaj, va plana asupra alegerilor prezidențiale de anul acesta?”, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Nu vreau să mă antepronunț. Am înțeles că Parchetul s-a autosesizat, este un dosar in rem. Să lăsăm justiția să-și facă datoria! Am mare încredere că justiția își va face datoria.”, a spus Nicolae Ciucă.

„Aveți mare încredere în justiție, dar nu aveți încredere în Curtea Constituțională.”, a completat Bogdan Chirieac.

„Păi tocmai că justiția, inclusiv statutul Curții de a se transforma în instanță de apel nu mi se pare corect. Acolo discutăm de decizii care sunt legate strict de prevederile constituționale. Ori dacă acolo ajungem să discutăm despre analiză, la nivel de detaliu și amănunt, care este specifică instanțelor de la judecătorie, tribunal, curte de apel, Înalta Curte, e o diferență foarte mare.”, a spus Nicolae Ciucă la interviurile DC News. 

 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel