Data publicării:

Cîţu, ultimatum pentru miniştri. "Fără reforme, nu vor primi bani la rectificare. Acum îi încurajez, dar o să şi solicit!"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Guvernul României
Guvernul României

Premierul Florin Cîţu le-a dat un ultimatum miniştrilor din cabinetul său pentru implementarea reformelor din ministere şi din companiile de stat, condiţionând acest lucru de banii de la rectificarea bugetară. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Am cerut miniştrilor să facă reformă în propria ogradă. E greu la început. Eu am făcut reorganizare anul trecut în ministerul Finanţelor. Vă spun că este complicat, pentru că oamenii care sunt acolo îşi vor apăra interesele. Dar dacă vrei, se poate. Anul trecut, am reuşit la ministerul Finanţelor, să reduc numărul de directori generali. Înseamnă economii! Deşi mi s-a spus că va fi dezastru pe colectare, am colectat mai mult anul trecut şi am economisit şi bani. Deci poţi face reformă, să reduci numărul de directori, să comasezi direcţiile, că sunt foarte multe. De aceea îi încurajez pe miniştri", a explicat premierul.

Ultimatum pentru miniştri 

"Deocamdată îi încurajez, dar o să le şi solicit să facă această reorganizare ale ministerelor. Până acum, nu a venit niciunul cu această reorganizare. Acum îi încurajez, dar o să le şi solicit. Pentru că altfel  nu se pot reduce cheltuielile. Să vorbim de reforma companiilor de stat. În buget, eu am inclus bani pentru anumite companii cu pierderi, presupunând că va fi făcută o reformă şi vor fi reduse cheltuielile. Suntem aproape în iunie şi  nu s-a făcut nimic. Eu le spun colegilor din Guvern acum că nu vor primi acei bani la rectificare pentru a avea cheltuielile până la finalul anului, dacă nu se fac reforme. E deja iunie, trebuie să vină cu reforme, pentru că banii nu există, trebuie să îi luăm de undeva", a spus Florin Cîţu la Radio Guerilla. 

În februarie, premierul anunţase că 2021 va fi un an al reformelor. 

”Ce urmează în 2021? Reformă și investiții! (…) Este nevoie de reformă! Reformă în tot aparatul public și în companiile de stat. Reforma sistemului de pensii. Reforma sistemului de salarizare. Reforma ANAF. Restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani. Arieratele companiilor de stat au ajuns la 63 miliarde lei (în jur de 53 miliarde lei din 2014, la care se adaugă dobânzi și penalități). Vreau să țineți minte acest număr. Pierderile companiilor de stat sunt mai mari decât investițiile bugetate în acest an. Asta au făcut socialiștii din economia României în ultimii 30 de ani. Au falimentat companiile de stat și au acumulat pierderi. Sper că acum este clar de ce este nevoie de REFORMĂ din temelii pentru a putea face INVESTIȚII! Ajunge! Așa nu se mai poate!”, a scris Cîțu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel