Premierul Florin Cîțu nu știe cât costă pâinea. Întrebat care este prețul unei franzele, premierul răspunde: „Nu pot să spun, nu mănânc pâine”.
„Știți cât este prețul la o franzelă, la un litru de ulei?”, a fost întrebat Florin Cîțu.
„Nu pot să spun, nu mănânc pâine. Încerc să nu mănânc pâine”, a zis premierul României.
„Îmi aduc aminte că, în 2018, rata inflației era de 5,4 la sută, iar veniturile erau mult mai mici decât sunt astăzi. Veniturile au crescut și anul acesta cu 7 la sută”, spusese, anterior, premierul.
Ciolacu, după ce Cîţu a zis că 1% dintre angajaţii români au salarii de peste 3.000 de euro: Pe ceilalţi 99% nu îi vede
Marcel Ciolacu a avut o replică după ce Florin Cîţu, vorbind despre situaţia economică a ţării, a argumentat că lucrurile merg bine cu afirmaţia că peste 1% din angajaţi au salarii nete mai mari de 3.000 de euro.
„În România Reală, cea pe care premierul Cîțu nu o vede din cauza propriilor fantasme, datele oficiale arată că:
- 31,2 % români trăiesc la limita sărăciei 90% dintre angajați câștigă sub 1.000 de euro/ pe lună
- 2 milioane pensionari trăiesc cu pensii sub 1.000 de lei/pe lună
- 940.000 de români trăiesc cu pensia socială minim garantată de 800 de lei/pe lună
- 1,6 milioane de români au salariul minim pe economie
- 3,6 milioane de copii au alocație care nu a fost dublată, conform Legii, dintre care 1,38 milioane de copii trăiesc în sărăcie!
România reală este reprezentată de restul de 99% de români pe care Cîțu nu îi vede!
Tocmai pentru acești 99% dintre români, PSD va veni în Parlament cu un pachet de măsuri pentru compensarea efectelor negative ale inflației, creșterea reală a veniturilor populației și dezvoltarea mediului economic românesc!”, a transmis Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, într-un mesaj distribuit pe Facebook.
Cîţu: Ne mutăm spre direcţia în care România nu mai este o ţară cu salarii mici
„Este o estimare a Băncii Naţionale. Eu vă spun că am văzut ieri nişte cifre foarte interesante, cum mai mult de 1% dintre angajaţii din România au un salariu mai mare de 3.000 de euro net, cum creşte ponderea celor care au salarii mai mari de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că (...) ne mutăm spre direcţia pe care eu am vrut-o, într-un moment în care România nu mai este o ţară cu salarii mici, nu mai este o destinaţie pentru cei cu salarii mici... (...) România devine o destinaţie pentru investiţii cu valoare adăugată mare şi nu mai este o destinaţie pentru salarii mici”, susținuse Florin Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol