Data publicării:
Cîțu, întâmpinat cu ”trădătorii, trădătorii”
Premierul Florin Cîţu se află în Iaşi, unde a fost întâmpinat și de câțiva protestatari.
Florin Cîţu se află într-o vizită oficială la Iaşi. pentru a-şi prezenta candidatura la preşedinţia PNL. Acesta a fost aşteptat şi de câțiva protestatari, Florin Cîţu răspunzându-le că la finalul acestei luni vor vedea un partid unit.
„Trădătorii, trădătorii!”, au strigat protestatarii, la apariția premierului Florin Cîțu.
Florin Cîţu, despre plafonarea preţurilor la energie: În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva
Premierul Florin Cîţu exclude posibilitatea îngheţării preţurilor la energie, respingând astfel propunerea venită din partea Partidului Social Democrat. El a declarat, în conferinţa de presă susţinută la Iaşi, că Executivul va lua măsuri pentru ca majorările de preţuri la energie electrică şi gaze să nu afecteze foarte tare populaţia. „Plafonarea preţurilor... e mai complicat. Suntem într-o economie liberală. În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că în această iarnă românii nu vor avea de suferit de pe urma acestor facturi”, a spus Florin Cîțu.
Premierul le-a cerut membrilor USR PLUS să se dezică de acțiunile liderilor lor
Amintim că Florin Cîțu le-a cerut membrilor USR PLUS să se dezică de acțiunile liderilor lor, după scandalul de joi din Parlament: „sunt sigur că între membrii USR sunt oameni care nu cred că violența este un mod prin care să-ți impui punctul de vedere”.
„Eu credeam că suntem la masă cu un partid pro-european, un partid care nu susține violența de niciun fel. Din păcate se pare că m-am înșelat”, a spus, tot vineri, Florin Cîțu.
Acesta l-a acuzat pe Dan Barna că a asistat pasiv la evacuarea lui Florin Roman de la prezidiul Parlamentului de către parlamentarii AUR.
„Eu sunt sigur că între membrii USR, între votanții USR sunt oameni care gândesc și simt ca noi, oameni care au viziuni pro-europene, oameni care nu cred că violența este un mod prin care să-ți impui punctul de vedere, iar acei oameni sunt sigur că se simt dezamăgiți de decizia liderilor Dan Barna și Dacian Cioloș să facă o alianță care ieri a fost foarte clară pentru totă lumea, în Parlamentul României. Nu poate nimeni să nege că ieri acțiunile celor de la AUR nu au fost susținute de conducerea USR”, a adăugat premierul Florin Cîțu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News