Data publicării:

Cîțu: Industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Cîțu Industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar / Foto Facebook Senatul României
Cîțu Industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar / Foto Facebook Senatul României

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat că industria IT necesită un cadru fiscal simplu şi clar, astfel încât România să devină cel mai important jucător în UE.

'Una dintre cele mai productive industrii din România, industria IT, are nevoie de soluţii eficiente pentru prevenirea şi combaterea fenomenului Brain Drain şi pentru accesul la finanţare. Un alt pilon de bază pentru industria IT este necesitatea unui cadru fiscal simplu şi clar, astfel încât România să devină cel mai important jucător în Uniunea Europeană', a afirmat, marţi, Florin Cîţu, conform paginii de Facebook a Senatului.

Cîţu, întâlnire cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi cu reprezentanţii Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii

Conform postării, Florin Cîţu s-a întâlnit, marţi, cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi cu reprezentanţii Asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii.

'Am discutat soluţii pentru problemele cu care se confruntă industria IT din România. Soluţiile identificate împreună cu reprezentanţii ANIS vor încuraja inovaţia şi cercetarea, vor consolida ecosistemul de afaceri mici şi mijlocii din domeniu, vor ajuta companiile să aibă acces la surse de finanţare şi la capital uman', a adăugat Florin Cîţu.

Citește și: Criza facturilor pune gaz pe foc în coaliție. Cîțu: Cred că cineva nu s-a gândit foarte bine cu reglementarea pieței de la 1 aprilie

Florin Cîțu a declarat, marți, că nu vede 'sensul reglementării pieței de la 1 aprilie'. Potrivit acestuia, 'prețurile nu vor scădea dacă nu vom avea o piață liberă'.

'La vară, știm foarte bine, consumul scade. Deci nu cred că cineva s-a gândit foarte bine (n.red. cu data de 1 aprilie). Soluția pe care noi o propusesem era pentru aceste luni de iarnă, când e consum mare. ANRE s-a opus. Vom discuta după 1 aprilie ce se întâmplă', a spus Florin Cîțu.

'Dacă asta doresc (n.red. cei de la PSD), Guvernul, ministrul Energiei, nu ne vom opune. Eu doar spun că mi se pare bizar să reglementăm prețurile când este mic consumul. Să reglementăm pe 6 luni, iar apoi vine din nou iarna și prețurile vor fi dereglementate, ceea ce înseamnă că prețurile vor fi din nou mari. Se pare că cineva nu s-a gândit foarte bine', a menționat Florin Cîțu.

Cîțu, despre amenzile pentru furnizori care nu au recalculat facturile

'Aici nu avem cum să rezolvăm problema, decât cu deschiderea pieței. Cu cât ai mai mulți jucători pe piață, cu atât scad prețurile. Cu cât piața este mai supra-reglementată și totul este ținut în frâu, atunci apar tot felul de sincope. Dacă vrem o piață liberă și prețuri scăzute, trebuie să găsim soluții', a mai spus, marți, Florin Cîțu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel