Cîţu, felicitări pentru Novak după argintul obținut la Jocurile Paralimpice: Un ministru bun, un sportiv performant!
Florin Cîţu i-a transmis un mesaj de felicitare lui Eduard Novak.
"Încă o medalie pentru România! Felicitări, Eduard Novak pentru argintul obținut la proba de urmărire individuală 4000 m pe velodrome, la Jocurile Paralimpice care se desfășoară în aceste zile, la Tokyo.
Un ministru bun, un sportiv performant! Baftă în continuare! Mult succes tuturor sportivilor care fac parte din delegația României la Jocurile Paralimpice! Mândri de voi!", transmite premierul Florin Cîţu.
Jocurile Paralimpice 2020: Eduard Novak, medaliat cu argint la Tokyo
Ciclistul român Eduard Novak, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală pe 4.000 m (categoria C4), vineri, pe Velodromul Izu, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
Novak a fost învins în finala pentru medalia de aur de slovacul Jozef Metelka, în ciuda unui start mai bun.
Metelka a fost mai bun şi în calificările de vineri, fiind înregistrat cu timpul de 4 min 22 sec 772/1000, nou record mondial, în timp ce Novak a sosit al doilea, în 4 min 31 sec 212/1000.
Novak a adus astfel prima medalie a delegaţiei României la Jocurile Paralimpice de la Tokyo şi a patra din palmaresul său. Eduard Novak (44 ani) mai are un aur în 2012, la Londra (ciclism - urmărire individuală, categoria C4), un argint în 2008 la Beijing (ciclism - contratimp, cat. LC2) şi un alt argint la Londra în 2012 (ciclism - contratimp, cat. C4)
Bilanţul României în istoria Jocurilor Paralimpice este completat de medalia de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo - cat. 60 kg).
Novak, după ce a fost primul ministru care participă la Jocurile Olimpice sau Paralimpice, devine şi primul ministru în funcţie medaliat în istoria Jocurilor.
Tot vineri, la ciclism pe velodrom, Eduard Mihăiţă Moescu s-a clasat pe locul 17 în proba de contratimp pe 1.000 m, cat. C1, din 22 de participanţi, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News