Circulația oprită pe mai multe tronsoane de drum. Anunțul Poliției Române
În urma precipitaţiilor abundente din ultimele zile, care au dus la inundații, Poliția Română a făcut un anunț.
Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române a anunțat că pe mai multe tronsoane de drum circulația a fost întreruptă sau se desfășoară cu dificultate.
Tronsoane de drum naţional cu circulaţia întreruptă:
- judeţul Covasna: DN11B Târgu Secuiesc - Cozmeni, în zona localităţii Cătruşa;
- judeţul Suceava: DN2H, în localitatea Milişăuţi, pe podul de pe râul Suceava;
- judeţul Vrancea: DN 2L, în localitatea Soveja.
Drumuri judeţene cu circulaţia întreruptă: 1
- judeţul Bacău: DJ 252B, între localităţile Răcătău şi Pînceşti.
Drumuri judeţene cu circulaţia îngreunată: 3
- judeţul Prahova: DJ 102I Valea Doftanei - Câmpina (kilometrul 34+200 de metri), DJ 101S Valea Doftanei - Secăria (kilometrul 1+300 de metri);
- judeţul Suceava: DJ 177A, în zona localităţii Doroteia.
Circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 403 Braşov - Întorsura Buzăului este întreruptă pe raza localităţii Budila, din judeţul Braşov, după ce podul feroviar din localitate a fost dărâmat de viituri. Pe această secţie de cale ferată circulă însă doar garniturile unui operator privat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News