Data publicării:
Circul Metropolitan. Firea, SANCȚIUNI la vârf
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) va sancţiona conducerea Circului Metropolitan, pentru că nu a grăbit relocarea tuturor animalelor şi pentru că nu a amplasat o copertină peste cuştile din exterior, care să protejeze de ploaie şi ninsoare.
Municipalitatea a făcut miercuri o serie de precizări după ce în spaţiul public a apărut o filmare cu câteva animale în cuşti, în curtea circului.
PMB a explicat că animalele filmate sunt tigri siberieni, născuţi în captivitate în Europa, adaptaţi condiţiilor climatice de pe continent, la circ existând încă şi un leu, de asemenea născut în captivitate.
"Mai mult decât atât, bunăstarea animalelor aflate încă la Circul Metropolitan Bucureşti nu presupune doar mâncare şi apă, ci şi activitate fizică, mişcare, care nu poate fi făcută decât în spaţii exterioare clădirii, în spaţii speciale, amenajate şi securizate pentru animalele respective", se arată în comunicat.
Hotărârea, luată în 2017
Administraţia Capitalei a amintit că a adoptat în 2017 o hotărâre de consiliu municipal privind interzicerea folosirii animalelor în circuri în Bucureşti şi, deşi marea majoritate a animalelor a fost relocată în grădini zoologice, o parte dintre acestea se afla încă la Circul Metropolitan.
Potrivit sursei citate, la Circul Metropolitan Bucureşti sunt în continuare angajaţi atât un medic veterinar care urmăreşte starea de sănătate a animalelor, cât şi dresorii şi îngrijitorii care s-au ocupat în trecut de ele.
"Cu toate acestea, conducerea Circului Metropolitan Bucureşti va fi sancţionată, pentru că nu a grăbit relocarea tuturor animalelor, aşa cum s-a stabilit după aprobarea HCGMB 169/2017 şi pentru că nu a amplasat o copertină peste cuştile din exterior, care să protejeze animalele de ploaie şi ninsoare, chiar dacă acestea petrec un timp limitat în respectivele cuşti. Precizăm că în perioada imediat următoare toate animalele de la Circul Metropolitan vor fi trimise la Grădina Zoologică", se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului București.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News