Circa 23.000 de dolari, aruncaţi din greşeală la gunoi, recuperaţi de angajaţii unui centru de reciclare din SUA
Angajaţii de la linia de sortare a unui centru de reciclare din California au reuşit să recupereze circa 23.000 de dolari aruncaţi din greşeală la gunoi într-o cutie de pantofi, relatează UPI luni.
Un bărbat din Ashland, Oregon, a contactat compania Recology din Humboldt pentru a anunţa că a aruncat la gunoi o cutie de pantofi în care avea o sumă importantă de bani economisiţi. El şi-a dat seama prea târziu de greşeala făcută, după ce deşeurile au fost trimise la centrul de sortare din California.
Recology a declarat că angajaţii de la linia de sortare au fost rugaţi să se uite după o cutie de pantofi, însă reprezentanţii companiei au recunoscut că li s-a părut puţin probabil ca obiectul să fie observat printre cele câteva mii de kilograme de deşeuri reciclabile.
Directorul general al Centrului de Recuperare din cadrul Recology, Linda Wise, a declarat că un lucrător a observat vineri cutia de pantofi pe linia de sortare. Potrivit acesteia, angajaţii au fost surprinşi să descopere că în cutie se aflau 22.940 de dolari din suma iniţială, 320 de dolari nefiind recuperaţi.
Bărbatul şi familia sa au vizitat săptămâna aceasta centrul de reciclare pentru a-şi recupera banii consideraţi pierduţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News