Ciorbea, răspuns pentru Băsescu şi Iohannis: O spun cu fermitate
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunţat vineri că este de acord cu ideea ca ordonanţele de urgenţă ale Guvernului să poată fi atacate în contencios constituţional şi de către alte autorităţi.
"Atât domnul Traian Băsescu, fost preşedinte al României, cât şi domnul Klaus Iohannis, preşedintele României, dar şi unii reprezentanţi ai administraţiei locale au lansat, în ultimul timp, ideea ca atribuţia de control de constituţionalitate a ordonanţelor de urgenţă să fie atribuită şi altor instituţii. O spun cu fermitate, întotdeauna am militat şi în continuare militez în favoarea unei asemenea posibilităţi, care nu ar face decât să întărească funcţionarea democratică a instituţiilor şi implicit consolidarea statului de drept. Deşi această idee a fost adusă spre dezbatere abia acum, eu am exprimat-o încă de la preluarea funcţiei de Avocat al Poporului, mărturie stând numeroasele declaraţii şi interviuri în acest sens. Desigur, pentru a putea fi pusă în aplicare, este necesară modificarea Constituţiei", a transmis Ciorbea, printr-un comunicat de presă.
Potrivit acestuia, "în spaţiul public au mai apărut şi aserţiuni, lansate pe unele portale media", referitoare la faptul că nu atacă ordonanţele de urgenţă cu referire la "celebra OUG nr. 13/2017". "Această din urmă aserţiune este totalmente falsă, cât şi vădit răuvoitoare. Avocatul Poporului a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a OUG în cauză, excepţie care a fost respinsă întrucât a devenit ulterior inadmisibilă, ca urmare a abrogării ordonanţei de către Guvern", a explicat Victor Ciorbea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News